Reacția fiicei lui Marius Lăcătuș după ce a aflat că este înfiată. „Nu i-a spus foarte târziu”

Reacția fiicei lui Marius Lăcătuș după ce a aflat că este înfiată. „Nu i-a spus foarte târziu”

Marius Lăcătuș, în vârstă de 59 de ani, a vorbit recent despre fiica lui, Alexandra Dominique, acum în vârstă de 28 de ani. În anul 2000, Marius Lăcătuș și soția sa, Mariana, au hotărât să înfieze un copil. Fostul mare fotbalist a povestit cum a ajuns Alexandra Dominique în familia sa.

Nu sunt fan Simion, dar votez anti-LGBT. Nu vreau o societate în care copilul meu sa fie „reeducat”

„Dacă intrai acolo la leagănul de copii și îi vedeai, crede-mă că ți se rupea inima. Vezi o dată, de două ori un băiețel, apoi vezi o fetiță o dată, de două ori, trebuie să iei o decizie până la urmă. Ne-a permis să o ducem acasă, să stea o perioadă cu noi, să se acomodeze.

Cui îi e frică de George Simion? De ce candidatul AUR provoacă neliniște în rândul elitelor economice și progresiste

Pentru noi, Alexandra este copilul nostru și atât. S-a ocupat Mariana să îi spună ( că e înfiată). Nu i-a spus foarte târziu, când a început școala. Nu a reacționat în niciun fel pentru că noi întotdeauna am fost foarte deschiși cu ea.

George Simion, despre apartenența la UE și NATO: Sunt singurul lider politic relevant din România care are relații în administrația Trump. Sunt vicepreşedinte în partidul Georgiei Meloni, un adevărat lider european

Dacă ea dorește vreodată să încercăm să își găsească mama biologică sau familia, am putea încerca, dacă ea își dorește lucrul ăsta. Nimeni nu o oprește. Nu și-a manifestat deocamdată dorința”, a spus Lăcătuș, la podcastul lui Adrian Enache.

Fiica fostului fotbalist a crescut în Spania, unde și-a terminat și studiile, la Facultatea de Arte Dramatice din Madrid.

Nu-mi aduc aminte exact când am văzut pentru prima dată meciul ( finala CCE de la Sevilla). Mi-aduc aminte când se sărbătoarea la televizor, am văzut o parte, nu pe tot. Atunci era un meci oarecare pentru mine, eram copil.

Am realizat de-a lungul timpului importanța lui, nu a mai reușit nicio echipă din țară această performanță. Ca pentru orice lucru pe care l-a făcut tatăl meu, mă simt mândră și fericită că a făcut parte din acea echipă și că a ajuns să facă istorie”, a dezvăluit și Dominique Lăcătuș, fiica lui Marius Lăcătuș, în urmă cu trei ani.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468