Preşedintele francez Emmanuel Macron a apreciat ca fiind „destul de bună” decizia Statelor Unite de a autoriza Ucraina să folosească rachete cu rază lungă de acţiune în Rusia.
„Este o decizie care este destul de bună, înţeleg că a fost declanşată şi de o schimbare profundă în acest conflict care nu trebuie subestimată, care este angajamentul trupelor nord-coreene alături de Rusia pe teritoriul european”, a declarat Emmanuel Macron luni, în marja summitului G20 de la Rio de Janeiro, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„Singura putere care escaladează acest conflict astăzi este Rusia, prin implicarea Coreei de Nord de partea ei, care este, după cum se ştie, o putere foarte agresivă care deţine un program nuclear cu rachete cu rază foarte lungă de acţiune. Deci, este cu adevărat o ruptură în acest război care a dus la această alegere a americanilor”, a continuat preşedintele francez.
Potrivit declaraţiei comune a summit-ului G20, publicată luni seara, membrii grupului celor mai mari economii de pe planetă, din care face parte şi Rusia, s-au declarat în favoarea „oricărei iniţiative constructive” care vizează „o pace justă şi durabilă” în Ucraina, fără a condamna invazia rusă.




Promisiuni electorale vs. Realitate, ep. 2/ Furnalului – Strada celor o mie de lacuri: Fără asfalt, fără canalizare, fără gaze: Noi pentru ce plătim impozit?
ALO, Primăria Ploiești! Cât timp mai transformăm orașul într-o groapă de gunoi? Festivaluri avem, camere de supraveghere când montăm?
Consilierul AUR din Boldești-Scăeni Răzvan Tănase acuză politizarea proiectului ANL: „Unele apartamente ajung la rude ale primarului Florin Dincă și ale viceprimăriței”
