
Premierul britanic Keir Starmer a denunţat miercuri „maşina de război sângeroasă şi brutală a lui Putin”, după atacul masiv cu rachete şi drone explozive ruseşti asupra sistemului energetic ucrainean, care s-a soldat cu un mort, în ziua de Crăciun.
„Condamn acest atac asupra infrastructurii energetice a Ucrainei”, a scris liderul laburist într-un comunicat, afirmând că doreşte să aducă „un omagiu rezilienţei poporului ucrainean şi conducerii preşedintelui Zelenski, în faţa noilor atacuri cu drone şi rachete ale maşinii de război sângeroase şi brutale a lui Putin, fără niciun răgaz, chiar şi de Crăciun”, relatează AFP.
Rusia a atacat cu rachete de croazieră şi balistice sistemul energetic al Ucrainei şi oraşele din regiunea sa de est miercuri dimineaţă, au declarat ministrul ucrainean al energiei şi oficialii locali, notează Reuters.
Cel puţin şase persoane au fost rănite în Harkov din nord-estul Ucrainei, a declarat guvernatorul regional Oleh Siniehubov.
Ministrul ucrainean al energiei, German Galuşcenko, a declarat pe Facebook că Rusia „atacă masiv sectorul energetic” şi că operatorul sistemului de transport a impus restricţii privind furnizarea de energie electrică pentru a minimiza impactul.
Rusia şi-a intensificat atacurile asupra sectorului energetic ucrainean începând din primăvara anului 2024, deteriorând aproape jumătate din capacitatea sa de generare şi provocând pene de curent de câteva ore în întreaga ţară.




VIDEO: O seară de poveste. Finala CM 2026 s-a văzut la Consiliul Județean. Președintele Virgil Nanu, alături de ploieșteni
BREAKING NEWS | Ploile torențiale lovesc Prahova! Trafic BLOCAT pe DN1, acumulări masive de apă la Comarnic și Nistorești. Situația se agravează în tot județul
Emil Drăgănescu, administratorul public al județului Prahova, acuză Guvernul de lipsă de implicare după inundații: „Niciun ministru nu a venit printre oameni”