Reforma „de ochii lumii” a pensiilor speciale, adoptată de deputați. Ce se întâmplă cu pensiile magistraților și ale militarilor

Reforma „de ochii lumii” a pensiilor speciale, adoptată de deputați. Ce se întâmplă cu pensiile magistraților și ale militarilor

Camera Deputaţilor a adoptat, luni, proiectul de lege privind pensiile speciale, actul normativ urmând să se întoarcă la Senat pe motiv că au fost aprobate mai multe amendamente care „generează deosebiri majore de conţinut juridic” faţă de forma adoptată anterior de Senat. Deși Coaliția anunțase un impozit de 30%, în cele din urmă a fost păstrată varianta inițială, iar pensiile mai mari de de lei net vor fi impozitate cu 15%.  În noul proiect de lege, parlamentarii Puterii au adoptat mai multe amendamente care să ofere unele garanții magistraților și militarilor că nu se vor schimba prea multe în următorii cinci ani. Unul dintre amendamente prevede că toți pensionarii speciali care îndeplinesc criteriile pentru a ieși la pensie până la intrarea în vigoare a legii, să rămână în sistem și să se poată pensiona până în 2028 în aceleași condiții.

PSD Prahova a depus la Tribunal listele candidaților pentru parlamentare. Bogdan Toader pe primul loc la C. Deputatilor, iar Florin Jianu, la Senat

„Persoanele prevăzute la alin.(1) care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, îndeplinesc cerințele legale pentru a beneficia de pensie de serviciu conform reglementărilor în vigoare anterior modificărilor și completărilor aduse prin prezenta lege, precum și persoanele care, până la această dată, au o vechime de minimum 25 de ani conform acelorași reglementări, beneficiază de drepturile aferente pensiei de serviciu în condițiile reglementate anterior intrării în vigoare a prezentei legi. (6) Prevederile alin.(5) se aplică până la data de 31 decembrie 2028”, prevede unul dintre amedamentele adoptate.

Virgiliu Nanu şi Mihai Polițeanu, alături de premierul Marcel Ciolacu la Centenarul FC Petrolul Ploieşti

La Camera Deputaților s-au înregistrat 196 voturi „pentru”, 32 „contra” şi 14 abţineri.

Prezențe de marcă la Centenarul Petrolului! Marcel Ciolacu, printre fanii „lupilor”! Adrian Mutu e și el prezent pe „Ilie Oană”

„Precizăm că amendamentele admise în timpul dezbaterilor generează deosebiri majore de conţinut juridic şi existenţa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferite, a proiectului de Lege faţă de forma adoptată de Senat, precum şi faptul că devin aplicabile dispoziţiile alin.(4) şi (5) din Constituţia României. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 116 alin.(4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Legea se întoarce la Senat pentru a fi dezbătută în procedură de urgenţă”, se precizează în raportul comisiilor de specialitate.

„Actul normativ are în vedere calcularea pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut şi alinierea stagiului de contributivitate minim la cel aplicat în sistemul public de pensii”, se mai precizează în documentul citat.

Proiectul nu prevede desfiinţarea acestor pensii, ci trecerea treptată la pensii pe bază de contributivitate până în 2043, a precizat preşedintele comisiei, Adrian Solomon, potrivit

Pensiile speciale care depășesc salariul mediu net pe economie ( de lei) vor fi impozitate cu 15% pentru partea din venitullunar din pensii care depășește nivelul acestui cuantum și excede aplicării principiului contributivității.

Magistrații se pot pensiona în continuare până în anul 2025 la vârsta de 50 de ani, dacă au o vechime minimă de 20 de ani. Din 2026, vârsta de pensionare crește treptat până la 60 de ani. Aceștia pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza decalcul reprezentată de media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și sporurile cu caracter permanent, din ultimele 12 luni consecutive de activitate până anul viitor, urmând ca această perioadă să crească treptat până în 2043. Nicio pensie specială nu poate depăși venitul obținut în cursul perioadei de cotizare.

Pentru magistrați, a fost adoptat un amendament care prevede „Pentru pensiile de serviciu stabilite până la data de 31 decembrie 2028, baza de calcul folosită este media indemnizațiilor de încadrare brute lunare și sporurile cu caracter permanent dintr-un număr de luni consecutive stabilit conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 3 din ultimii 10 ani de activitate, realizată înainte de data pensionării, în funcțiile de judecător, procuror, judecător la Curtea Constituțională, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție și la Curtea Constituțională, precum și în calitate de personal de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1). (12) Perioada de raportare prevăzută la alin.(1) crește conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 3, în funcție de data acordării pensiei de serviciu.”

Ceea ce înseamnă că aceștia își pot alege până în 2028 ca bază de calcul oricare 12 luni consecutive din ultimii 10 ani de activitate.

Parlamentarii puterii și-au justificat amendamentele susținând că menținerea aceleiași baze de calcul pentru o perioadă de 5 ani precum și posibilitatea acordată celor care ar putea să se pensioneze acum să o facă până în 2028 în aceleași condiții sunt necesare ca urmare a nevoilor:

  • De stopare a exodului de personal specializat spre pensie;
  • De evitare a destabilizării sistemelor de apărare având în vedere starea de tensiune de la granița de est a Romaniei, prezenta războiului din Ucraina.
  • Lipsa acută de personal specializat;
  • Imposibilitatea înlocuirii personalului cu experiență, profesionist, în timp scurt.

Pentru militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale vârsta standard de pensionare crește la 65 de ani până în 2035.

Pensia celor care lucrează în Apărare și Ordine Publică va fi de 65% din media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în ultimele 12 luni consecutive de activitate până în 2024, perioada crescând treptat până în 2043. Pensiile vor fi actualizate cu indicele prețurilor de consum lunar.

Însă, legea prevede că „Pentru pensiile militare de stat stabilite până la data de 1 ianuarie 2030, baza de calcul folosită este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a) – c) dintr-un număr de luni consecutive, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 3, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar, polițist sau funcționar public cu statut special, după caz, actualizate cu indicele prețurilor de consum lunar la data deschiderii drepturilor de pensie, în care nu se includ veniturile prevăzute la art. 28 alin. (1).”

De asemenea, în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care cumulează două sau mai multe pensii de serviciu, reglementate de legi cu caracter special, optează pentru dreptul cel mai avantajos. 

Proiectul de lege cu amendamentele admise poate fi consultat AICI.

Alte modificări prevăzute în proiectul de lege:

  • se elimină o serie de categorii de persoane care până la acest moment beneficiau de pensii de serviciu. (personalul asimilat, respectiv personalul de specialitate juridiciar asimilat judecatorilor si procurorilor, personalul încadrat pe funcții de execuție specifice în cadrul misiunilor diplomatice, personalul asimilat funcționarilor publici parlamentari)
  • se limitează accesul la pensia de serviciu prin eliminarea perioadelor asimilate ca vechime recunoscute în prezent în specialitate (de exemplu: vechime în avocatură, consilier juridic. etc)
  • creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru militari, diplomați și personalul auxiliar din instanțe (eșalonat până în 2035)
  • modificarea bazei de calcul de la o lună de activitate la întreaga perioadă de activitate, eșalonat, astfel încât sa se alinieze sistemului public de pensii.
  • creșterea vechimii minime în specialitate, eșalonat, de la 15 ani la 25 ani ( Curtea de Conturi, diplomați, funcționari parlamentari), începând de la 15 ani din ianuarie 2024 și crescând până în ianuarie 2034, la 25 de ani.
  • reajustarea procentului aferent unei baze de calcul de la 80% la 65 %, pentru toate categoriile de beneficiari (personalul auxiliar din instanțele judecătorești, auditorii externi, funcționarii parlamentari, personalul aeronautic, membrii corpului diplomatic și consular), cu excepția pensiilor magistraților protejați de deciziile CCR.
  • nicio pensie nu va fi mai mare decât venitul din perioada de activitate.

Reforma pensiilor speciale a fost votată în comisii, fără să fie precizat impactul bugetar.

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni că e „foarte posibil” ca Parlamentul să fie convocat în sesiune extraordinară în luna iulie pentru a vota proiectul de lege privind reforma pensiilor speciale.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191