Reguli noi pentru vizitele aparţinătorilor în spitale

Reguli noi pentru vizitele aparţinătorilor în spitale

Programul de vizită este stabilit de fiecare unitate sanitară în parte, însă durata vizitei nu va putea depăși 30 de minute în saloane și 10 minute în secțiile ATI, prevede un Ordin al Ministerului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial şi preluat de Hotnews.Aparținătorii vor putea primi informații despre starea de sănătate a pacientului și telefonic, însă numai în baza unui cod unic atribuit pacientului la internare. În plus, „este strict interzisă perceperea oricăror taxe pentru vizitarea pacienților în unitățile sanitare publice”, prevede în mod expres Ordinul Ministerului Sănătății.
Programul de acces al vizitatorilor pacienților internați în unitățile sanitare publice este stabilit de către conducerea unităților sanitare publice, având o durată de minimum 4 ore, în intervalul orar 10.00-20.00 de luni până vineri, iar în zilele de sâmbătă și duminică o durată de minimum 6 ore în intervalul orar 9.00-20.00, prevede Ordinul Ministerului Sănătății.
Accesul vizitatorilor în salon este permis după cum urmează: a) 1 vizitator/pacient în saloanele cu un număr de cel mult 3 paturi, pacienții putând fi vizitați doar pe rând; b) 1 vizitator/pacient în saloanele cu un număr de 4-6 paturi, putând fi vizitați maximum doi pacienți în același timp; c) 1 vizitator/pacient în saloanele cu un număr mai mare de 6 paturi, putând fi vizitați maximum trei pacienți în același timp.
În cazul unor evenimente epidemiologice deosebite, pe baza analizei efectuate de către direcția de sănătate publică, în secțiile/compartimentele fără risc durata vizitei poate fi limitată la 15 minute, iar în secțiile/compartimentele în care se află internate persoane aflate la risc pentru dezvoltarea unor forme severe de boală programul de vizită poate fi suspendat.
Nu este permis accesul vizitatorilor: a) care prezintă semne clinice de infecții acute; b) aflați în stare de ebrietate sau aflați sub influența unor substanțe halucinogene.
Vizitatorii au următoarele obliga­ții: a) să poarte echipament de protecție adaptat în funcție de gradul de risc al secției. Echipamentul de protecție va fi asigurat în mod gratuit de către unitatea sanitară; b) să respecte instrucțiunile personalului unității sanitare privind măsurile interne de prevenire a transmiterii infecțiilor.

Primarul Adrian Ungureanu (Brebu) loveste din nou! Dupa ce a injurat „babele de la biserica” si i-a spus unui profesor sa „il pupe in c…”, acum se ia de cei nemultumiti de cum s-a facut deszapezirea: „gunoaie ale comunitatii”

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191