România va trece, din toamnă, la salariul minim european. Cum va fi calculat

România va trece, din toamnă, la salariul minim european. Cum va fi calculat

România va avea, de la toamnă, salariul minim european. Teoretic, va fi stabilit pe baza unor indicatori clari, economici, așadar nu va mai sta în pixul politicienilor și in promisiunile lor electorale.

Crimă cu premeditare! Ploieştenii, ucişi de marii poluatori sub privirile nepăsătoare ale autorităților plătite SĂ TACĂ! CAMPANIE Phonline.ro şi Observatorulph.ro

Noul salariu minim se va raporta la jumătate din salariul mediu și va fi influențat de inflație și de productivitatea muncii. Potrivit studiilor, acum, salariul minim este mai puțin de jumătate din cel mediu și nu asigură nici pe departe un trai decent.

Primarul Volosevici a dispus depunerea celui de al doilea proiect cu finanțare europeană pentru creșterea eficienței energetice a CET Brazi

O directivă europeană pe care ne-am angajat să o aplicăm și la noi prevede ca salariul minim european să fie socotit în funcție de un coș de bunuri și servicii la prețuri reale, pentru a determina costul vieții. Fiecare țară ar avea astfel propriul salariul minim european care să asigure un trai decent.

Teroare în Păuleşti! Un urs umblă nestingherit prin comună, în timp ce primarul „Tudorică” îşi vede liniştit de concediu

În prezent, salariul minim nu acoperă nevoile unui român pentru a trăi decent, așa cum cere directiva europeană. De luna viitoare, salariul minim net va fi aproape 2400 de lei, dar calculele specialiștilor arată că, pentru un trai decent, un adult singur are nevoie o sumă mai mare cu 1400 de lei – în total, de 3800 de lei pe lună. De atâția bani e nevoie pentru mâncare, casă, îmbrăcăminte, educație, recreere și pentru un fond de economii.

Calculul nu ar mai fi unul electoral, ci bazat pe indicatori economici, spun specialiștii.

Potrivit unei variante de lucru, calculul salariului minim european va fi făcut având ca punct de referință 50% din salariul mediu național. Vor fi luați în considerare și alți doi indicatori – puterea de cumpărare și productivitatea muncii.

Ștefan Guga, cercetător, Syndex România: „Directiva europeană spune că un asemenea coș e un instrument mai potrivit decât orice prag. Autoritățile din România ignoră în continuare faptul că avem un astfel de instrument, asta pentru că avem o diferență și mai mare între salariu și acest coș de consum. Fiecare stat are o libertatea foarte mare în transpunerea directivei respective, cum va trasa propria politică. Salariul minim a crescut mai mult decât inflația, dar foarte puțin.”

Din iulie, chiar dacă salariul minim pe economie va crește și va aduce 280 de lei în plus față de acum, tot va însemna mai puțin de jumătate din salariul mediu net.

Adrian Codirlașu, economist: E și destul de multă evaziune fiscală, guvernul știe și de aici creșterea de salariu minim. Mai sunt și acele persoane care chiar lucrează pe salariul minim și care au fost puternic afectate de inflație. Pe salariu minim în general economia privată angajează și nu sectorul public.

Intenția Guvernului este ca salariul minim european să fie introdus anul acesta, până în noiembrie. Executivul va discuta în următoarea ședință un proiect de lege în acest sens.

Articol recomandat de

După ce a ghicit scorul la România – Ucraina, Costin Ștucan a dat pronosticul și pentru meciul cu Belgia

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191