Roubini: Urmează o prăbușire uriaşă, iar ea este inevitabilă

Roubini: Urmează o prăbușire uriaşă, iar ea este inevitabilă

”În sectorul privat, muntele datoriilor include datoriile cetățenilor (ipoteci, carduri de credit, leasinguri auto, împrumuturi pentru studii, împrumuturi pentru nevoi personale), datoriile corporațiilor și ale afacerilor mici și mijlocii (împrumuturi bancare, datorii private, obligațiuni) și datoriile sectorului financiar. În sectorul public, muntele datoriilor este format din obligațiunile autorităților centrale, provinciale și locale și alte datorii formale, dar și datorii implicite precum cele din sistemul de pensii și al asigurărilor de sănătate, iar toate acestea din urmă vor creste pe măsură ce societățile îmbătrânesc”, scrie Nouriel Roubini, pentru Project Syndicate.

Evz.ro: Cum au motivat judecatorii de la Tribunalul Bucuresti achitarea in dosarul inventat de Lucica Onea

”O privire la datoriile explicite ne oferă imagine uluitoare. Datoria globală a sectorului public și privat laolaltă raportată la PIB-ul global a crescut de la 200% în 1999, la 350% în 2021. Procentul este acum de 420% in economiile dezvoltate și de 330% în China. Iar în SUA procentul este de 420%, mai mult decât în perioada Marii Crize și în perioada imediat următoare celui de Al Doilea Război Mondial.

Castrul roman de la Drajna de Sus, acceptat in Programul „Romania atractiva”. Care sunt beneficiile

 

Cand o sa infunde puscaria „Zdreanță”? Fostul procuror „Portocala”, acuzat de santaj: Ofiterul DGA Ionut Radulescu sustine ca procurorul Mircea Negulescu i-a cerut bani unui afacerist ca sa nu-l „paradeasca”

Desigur, datoriile pot duce la intensificarea activității economice, dacă cei care împrumută investesc în capital nou (mașini, utilaje, locuințe, infrastructură publica) care să aducă profituri mai mari decât costul împrumuturilor. Însă mare parte din împrumuturi nu fac decât să finanțeze consumul dincolo de ce permit veniturile – asta este rețeta falimentului. Mai mult, investițiile în ”capital” pot fi riscante, dacă, spre exemplu, un cetățean cumpără o locuință la un preț umflat, dacă o corporație vrea să se extindă foarte repede și fără să țină seama de profituri sau daca un guvern cheltuiește banii pentru „elefanți albi” (proiecte de infrastructură extravagante și nefolositoare).

 

O asemenea supraîndatorare s-a acumulat vreme de decenii, din mai multe motive. Democratizarea lumii financiare a permis cetățenilor strâmtorați să-și finanțeze consumul prin îndatorare. Guvernele de centru-dreapta au redus constant taxele, fără a reduce însă și cheltuielile, în timp ce guvernele de centru-stânga au cheltuit mult pe programe sociale care nu sunt finanțate prin taxe suficient de mari. Iar politicile impozitării care favorizează îndatorarea, politici alimentate de dobânzile foarte mici ale băncilor centrale, a dus la o înmulțire a creditelor și in sectorul public, și în sectorul privat.

 

Anii de relaxare cantitativa au redus costurile împrumuturilor până aproape de zero, în unele cazuri ajungând la prețuri negative (precum în Europa și în Japonia, până de curând). În 2020, în unele țări nordice, până și creditele ipotecare au ajuns să aibă dobânzi negative.

 

Explozia raportului nesustenabil dintre datorii și PIB arată că mulți dintre debitori – cetățeni, corporații, bănci, bănci din umbră, guverne – erau sunt niște ”zombie” în incapacitate de plată susținuți de dobânzile foarte mici. În timpul crizei financiare din 2008 și în timpul crizei covid-19, mulți agenți insolvabili care ar fi falimentat au fost salvați prin dobânzile zero sau negative, prin relaxarea cantitativă și prin împrumuturi din partea statului.

 

Însă inflația de acum – alimentată de aceeași politică fiscală, monetară și de credit ultra-relaxată – a dus la încheierea acestui film de groază financiar. Băncile centrale au fost obligate sa majoreze dobânzile, încercând să stabilizeze prețurile, iar companiile zombie suferă de pe urma unor creșteri importante a datoriilor. Pentru mulți, acesta este un triplu ghinion, pentru că inflația erodează și veniturile gospodăriilor și reduce valoarea activelor cetățenilor (precum locuințele și acțiunile). La fel se întâmplă și cu corporațiile foarte fragile, cu instituțiile financiare și cu guvernele. Se confruntă cu creșterea costului creditelor, cu scăderea veniturilor și cu scăderea simultană a valorii activelor.

 

Mai rău, aceste evoluții coincid cu revenirea stagflației (inflație ușoară însoțită de creștere economică slaba). Ultima dată când economiile dezvoltate au trecut prin așa ceva a fost în anii 1970. Însă atunci procentul datoriilor raportat la PIB era mult mai mic. Astăzi, avem de-a face cu cele mai rele aspecte ale crizei din anii 1970, la care se adaugă cele mai rele aspecte ale crizei financiare globale. De data aceasta nu mai putem reduce pur și simplu dobânzile pentru a stimula cererea.

 

Economia mondială se confruntă cu șocurile pe termen scurt și mediu ce au loc pe lanțurile de aprovizionare și care reduc creșterea economică și majorează costurile de producție și prețurile. În aceste șocuri le includem pe cele provocate de pandemie, de invazia rusă în Ucraina, de politica dezastruoasa zero-covid a Chinei și de o mulțime de alte șocuri pe termen mediu – de la schimbările climatice, până la evoluțiile geopolitice – care vor crea presiuni stagflaționiste suplimentare.

Spre deosebire de criza financiară din 2008 și de primele luni ale pandemiei, simpla împrumutare a agenților publici și privați nu va face decât să toarne gaz peste focul inflației. Asta înseamnă că va urma o recesiune profundă, care ca veni peste o criză financiară. Pe măsură ce bula activelor supraevaluate se va sparge, pe măsură ce datoriile vor deveni tot mai mari raportate la PIB și pe măsură ce veniturile vot fi indexate cu inflația, criza economică și prăbușirea financiară vor ajunge sa se alimenteze reciproc.

Economiile dezvoltate care se împrumută în propria moneda pot să se folosească de inflație pentru a reduce valoarea reala a unor datorii. Pentru că guvernele nu vor sa majoreze taxele sau să taie cheltuielile pentru a mai reduce din deficit, soluția minimei rezistențe va fi monetizarea deficitului băncilor centrale. Însă asemenea măsuri nu-i vor păcăli pe toți oamenii. Odată ce apare inflația – iar asta se va întâmpla când băncile centrale vor abandona lupta, de teama unei potențiale prăbușiri economice și financiare – costurile creditării vor creste. Mama tuturor crizelor stagflației și datoriilor poate fi amânată, nu însă și evitată.”

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191