Un rus condamnat la 20 de ani de închisoare, aflat într-un penitenciar de maximă siguranță, pentru uciderea ritualică a patru adolescenți, a primit o permisie de ieșire din închisoare, ca să meargă să lupte împotriva Ucrainei.
Nikolai Ogolobyak, de 33 de ani, ar fi trebuit să rămână în spatele gratiilor până în 2030 pentru implicarea lui în oribilele fapte petrecute în Iaroslavl. Autoritățile au spus că acesta făcea parte dintr-un cult satanic și, împreună cu alți membri, a ucis patru adolescenți în 2008, în două „ritualuri” separate. Condamnat în 2010, Ogolobyak a primit cea mai dură pedeapsă, întrucât era singurul membru major al grupului la momentul comiterii crimelor.
Însă Ogolobyak s-a întors între timp acasă, după ce a primit grațierea pentru a merge la luptă în Ucraina, potrivit The Daily Beast, care citează o sursă apropiată familiei. Tatăl lui Ogolobyak a confirmat pentru presa locală că fiul lui a făcut parte timp de șase luni dintr-o unitate specială a Ministerului rus al Apărării, o unitate inspirată de detașamentul Wagner, formată din condamnați eliberați din închisoare pentru a merge în Ucraina.
„A fost rănit și este invalid”, a declarat tatăl lui Ogolobyak pentru , menționând că fiul lui a fost externat din spital pe data de 2 noiembrie. „Merge, dar este grav rănit. Acum este în perioada de recuperare.”
În timpul procesului în care a fost condamnat pentru crime, Ogolobyak a fost descris de procurori drept „războinicul” grupului, care a inițiat crimele și a atacat în primă fază victimele. Primele două victime au fost Olga Pukhova și Anya Gorokhova, două adolescente care se știau de la școală cu membrii presupusului cult. Într-o noapte, fetele au fost încurajate să consume alcool și apoi au fost ademenite în pădure, unde au fost înjunghiate, dezmembrate, iar inimile și limbile le-ar fi fost mâncate. Procurorii au spus că membrii cultului au făcut fotografii cu capetele fetelor, iar una dintre iubitele lor ar fi fost „scăldată” în sângele victimelor.
Grupul ar fi urmat un scenariu similar pentru a ucide un cuplu de tineri. Procurorii susțin că Ogolobyak „numărase loviturile cu voce tare”, în timp ce bărbatul, Andrei Sorokin, a fost înjunghiat. „A numărat până a ajuns la 666”, a declarat procuroarea Yelena Smirnova.
Toate victimele au fost dezmembrate, iar rămășițele lor au fost îngropate într-o pădure. Ancheta a durat ani de zile, fiind îngreunată de faptul că trupurile au fost dezmembrate, iar părțile au fost împrăștiate în pădure.
Procurori mai spun că un membru al cultului a ținut notițe despre crime într-o carte „făcută din pielea adolescenților uciși”.