Rușii de la granița cu Ucraina l-au auzit pe Putin la radio când anunța că Rusia a fost invadată de ucraineni, după un atac cibernetic

Rușii de la granița cu Ucraina l-au auzit pe Putin la radio când anunța că Rusia a fost invadată de ucraineni, după un atac cibernetic

Kremlinul a declarat că un presupus mesaj al preşedintelui rus Vladimir Putin, auzit luni la posturile ruseşti din regiunile de la graniţa cu Ucraina, a fost fals şi a fost rezultatul unui atac cibernetic, relatează The Guardian, potrivit  

LISTA LUI SOROS. Cine sunt oamenii care au schimbat România, cu sau fără voia noastră: miniștri, demnitari de rang înalt, jurnaliști

RIA, agenţie de ştiri deţinută de stat, a anunţat că o serie de posturi de radio au difuzat falsul discurs. Presa rusă independentă a relatat că alocuţiunea îi anunţa pe locuitorii din regiunile Rostov, Belgorod şi Voronej, care se învecinează cu Ucraina, că forţele Kievului au trecut graniţa cu Rusia.

VIDEO/ George Simion: „Mircea Cosma mi-a propus în 2016 să devin parlamentar, pentru prima oară. Ne unesc proiectele unioniste pentru Basarabia”

De asemenea, în mod fals, adresarea preşedintelui anunţa că a fost declarată legea marţială în regiunile de frontieră şi că a început o mobilizare militară la nivel naţional pentru războiul Rusiei cu Ucraina şi că locuitorii ar trebui să plece şi să se îndrepte către destinaţii aflate mai adânc în teritoriul Rusiei.

Consiliul Județean Prahova deblochează proiectul gazelor naturale pe Valea Slănicului: investiția de 60 de milioane de euro avansează

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a declarat că „toate aceste mesaje au fost un fals total”, relatează RIA.

Duminică, se pare că emisiunile TV din Crimeea au fost piratate cu un clip dintr-un filmuleţ difuzat de guvernul ucrainean, în care membri ai armatei erau arătaţi punându-şi degetele la buze şi spunând „şşşt” urmat de cuvintele: „Planurile iubesc tăcerea. Nu va fi niciun anunţ despre începutul” contraofensivei.

„Mai mulţi operatori de cablu din Crimeea închid semnalul din cauza faptului că oameni de bine au piratat emisiunile TV”, au afirmat forţele de frontieră ucrainene într-o postare pe Telegram.

Oleksii Reznikov, ministrul ucrainean al apărării, a distribuit duminică pe Twitter videoclipul respectiv cu un citat din piesa Enjoy the Silence a celor de la Depeche Mode. „Cuvintele sunt inutile. Nu pot decât să facă rău”, a scris el pe Twitter.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191