Noul Guvern pregăteşte ceva pentru clasa muncitoare: salariul minim de 1.000 de euro. „Este posibil până la începutul anului 2025”, a declarat, miercuri, după audierile din Parlament pentru funcţia de ministru al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Oprea.
„Aşa cum a spus şi preşedintele Marcel Ciolacu, salariul minim va fi de 500 de euro, în perioada imediat următoare”, a zis oficialul.
Se va pune stop exodului forţei de muncă?
„Salariul trebuie să ajungă la 1.000 euro şi să ştiţi că este posibil, până la începutul anului 2025. În anul 2024 lucrul acesta poate fi făcut. Au fost discuţii numeroase referitoare la salariul minim pe economie.
Noi susţinem, ca Partid Social Democrat, creşterea acestuia, nu doar pentru faptul că există o Directivă europeană în acest sens.
Ceea ce a arătat că într-adevăr am avut dreptate atunci când am susţinut creşterea salariului minim pe economie, dar atunci când am făcut acest lucru, în ciuda discuţiilor la nivel ideologic a celor de dreapta, că aceasta va ruina întreprinderile mici şi mijlocii din România şi că va fi un lanţ imens de falimente, experienţa, lucrul practic a arătat că, într-adevăr, creşterea salariului minim este o soluţie pentru a putea ţine în ţară forţa de muncă calificată.
Lucrul acesta ştiu foarte bine şi antreprenorii din România”, a mai spus Oprea.