
Organizația Salvați Copiii a solicitat, miercuri, Ministerului Educației și Cercetării să elimine prevederea privind acordarea burselor sociale doar în perioada cursurilor școlare și să permită ca acestea să fie acordate pe tot parcursul anului.
„Sărăcia nu intră în vacanţă odată cu şcoala. Familiile trebuie să asigure în continuare hrana, îmbrăcămintea, produsele de igienă, accesul la internet şi condiţiile minime de locuire. Pentru unii copii, vacanţa înseamnă şi pierderea temporară a mesei ori a altor forme de sprijin oferite prin şcoală. În acelaşi timp, în lunile de vară încep cheltuielile pentru întoarcerea la cursuri: rechizite, haine, încălţăminte şi transport. Regretăm faptul că Guvernul României priveşte bursa socială ca pe o recompensă pentru zilele în care copilul stă în bancă”, arată Salvaţi Copiii.
De asemenea, și World Vision România solicită menținerea burselor sociale pentru elevi și în perioadele de vacanță.
”Bursa socială se adresează elevilor aflați în situații de vulnerabilitate socioeconomică și reprezintă, pentru familiile cu venituri reduse, un sprijin financiar important pentru creșterea și educația copiilor.
Bursele sociale au, în același timp, un rol important în susținerea participării la educație. Sărăcia și deprivarea materială se traduc pentru copii în bariere concrete: dificultatea familiei de a asigura hrană, îmbrăcăminte și încălțăminte, rechizite sau transport și, în cazul adolescenților din comunități rurale izolate, costurile suplimentare asociate continuării studiilor la un liceu aflat la distanță de casă.
Din experiența de peste trei decenii a World Vision România în comunități rurale vulnerabile, abandonul școlar este rareori rezultatul unui singur factor. El apare, de regulă, pe fondul acumulării unor dezavantaje, printre care venituri insuficiente, rezultate școlare slabe, acces limitat la sprijin educațional, distanța față de școală sau presiunea ca adolescentul să muncească și să contribuie la veniturile familiei”, explică World Vision România cererea.
Un proiect de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică pe 17 august prevede, în forma actuală, eliminarea plății burselor sociale pe perioada vacanțelor școlare, pentru economie la buget.
În același timp însă, guvernul condus de Ilie Bolojan alocă peste 77 de milioane de euro pentru construirea unui stadion la Oradea, orașul în care a fost premierul a fost primar.




Activistul civic Gerard Georgescu și-a anunțat intenția de a candida la Primăria Ploiești în 2028, împotriva lui Mihai Polițeanu
REMEMBER MAYA TEODOROIU – Ileana-Maria Teodoroiu, mama fostei regretatei judecătoare CCR Simona-Maya Teodoroiu: „Cu multă tristețe și imensă durere, Ileana Teodoroiu și prietenii apropiați amintesc împlinirea a doi ani de când Simona-Maya Teodoroiu (1969-2024), personalitate recunoscută vieții juridice și academice românești contemporane, nu mai este printre noi. Dumnezeu să o odihnească în pace!”
VIDEO/ Marile proiecte de infrastructură din Prahova: Virgiliu Nanu, explicații raportate la realitatea din teren




