
Un bărbat de 46 de ani a fost reținut după ce a intrat cu forța într-o casă din Telega și l-a amenințat pe proprietar.
Criza politică: Nicuşor Dan a anunţat consultări cu partide la Cotroceni / Nu a invitat AUR
Potrivit unor surse, agresorul are o relație cu fosta soție a bărbatului pe care a ajuns să-l amenințe cu moartea, după ce femeia cu care locuia tot în Telega a plecat de acasă.
Convins că aceasta s-a întors la fostul soț, bărbatul a dat buzna în gospodăria acestuia. Individul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru violare de domiciliu, distrugere și amenințare.
,,La data de 7 iulie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Doftanei au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că a fost amenințat, iar poarta imobilului său a fost distrusă.
Echipajul de poliție s-a deplasat de urgență la adresa indicată, iar în urma verificărilor și audierilor efectuate s-a stabilit că, în cursul aceleiași zile, un bărbat ar fi pătruns în curtea unui imobil din comuna Telega, ar fi distrus tocul ușii de acces și, ulterior, l-ar fi amenințat pe proprietar, un bărbat în vârstă de 47 de ani.
În urma activităților operative desfășurate, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptelor, aceasta fiind un bărbat de 46 de ani, din municipiul București.
În baza probatoriului administrat, față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat unității de parchet competente, în vederea dispunerii unei măsuri preventive suplimentare.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, distrugere și violare de domiciliu, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele și a dispunerii măsurilor legale ce se impun,, a transmis IPJ Prahova.




Raed Arafat, pus sub acuzare de Parchetul Militar, într-un dosar care vizează achizția unui elicopter fără plata TVA. Reacția șefului DSU






