Recomandări video

Loading videos...

Se mărește familia lui Carmen de la Sălciua. A anunțat venirea pe lume a unui copil: „Sunt fericită cu tot sufletul”

Se mărește familia lui Carmen de la Sălciua. A anunțat venirea pe lume a unui copil: „Sunt fericită cu tot sufletul”

Carmen de la Sălciua este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe din industria muzicală românească. Artista se bucură de un succes răsunător în carieră, dar și de o familie frumoasă și unită. În curând, familia extinsă a vedetei se va mări, după ce sora sa, Daniela Racolța, a anunțat că este însărcinată.

Virgil Nanu: SRM Buda, aproape de finalizare. Stația care va alimenta cu gaze naturale nouă localități de pe Valea Slănicului, gata la începutul lui septembrie

Daniela Racolța, sora interpretei Carmen de la Sălciua, așteaptă primul său copil, veste care a adus o mare bucurie în familie. Anunțul a fost făcut oficial pe rețelele de socializare, unde viitorii părinți au publicat imagini emoționante din cadrul unei ședințe foto speciale.

Noua stație TCE din Bariera București, vandalizată. Consilierul local Mihai Apostolache cere explicații: „Cine monitorizează aceste stații de zeci de mii de euro?”. Detalii în link-ul din comentarii

Daniela Racolța se pregătește să devină mamă 

Pe lângă vestea sarcinii, Daniela Racolța a anunțat recent că ea și tatăl copilului urmează să se căsătorească în această vară. Cei doi au împărtășit cu urmăritorii lor atât bucuria venirii pe lume a primului lor copil, cât și planurile de nuntă. Carmen de la Sălciua s-a declarat extrem de fericită pentru sora sa, transmițându-i un mesaj emoționant de felicitare.

Mircea Roșca (PNL Prahova) a dus primarii liberali în vizită de lucru la Oradea. „Să învățăm de la cei ce au demonstrat că se poate”

„Anul acesta aveam stabilită nunta și ne pregăteam să trăim una dintre cele mai importante zile din viața noastră. Dar Dumnezeu avea pregătit pentru noi un alt plan, și încă unul mai frumos. Acela de a devenii părinți Anul acesta ne aduce două binecuvântări uriașe: cununia religioasă și darul de a deveni părinți. Ne simțim mai recunoscători și împliniți ca niciodată“, a scris sora lui Carmen de la Sălciua, pe Facebook.

Recent, Daniela Racolța le-a împărtășit fanilor de pe Instagram o fotografie emoționantă, în care își pune în valoare sarcina purtând o rochie roșie intens, mulată pe corp. Alături de imagine, viitoarea mămică a scris cu umor: „Încă o rochie care o să ia o pauză.”

Mai multe pentru tine

Cum a reacționat Carmen de la Sălciua 

Atunci când și-a anunțat atât sarcina, cât și viitoarea nuntă, Daniela Racolța a primit numeroase mesaje de felicitare. Carmen de la Sălciua și-a exprimat public emoția și bucuria, scriind:

„Cea mai mare binecuvântare în familia noastră! Sunt fericită cu tot sufletul ptr voi și pentru faptul că în curând voi fi mătușă. Să vină pe lume sănătos și să vă facă numai bucurii!”, a scris Carmen de la Sălciua.

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468