Ligia Deca, ministrul Educației, a vorbit, într-un interviu în EXCLUSIVITATE pentru Click! și Adevă, despre un BAC altfel, din anul 2028 – 2029. Noile planuri-cadru sunt în curs de finalizare și vor fi scoase în dezbatere publică. Totodată, ministrul Educației a vorbit și despre predarea la clasă care trebuie să vizeze formarea de competențe, nu doar acumularea de cunoștințe.
De când se va da un BAC nou
Andreea Burnar: „Spuneați că se va schimba Bacalaureatul. Vorbeați despre niște noi planuri-cadru. De când putem să vorbim despre un BAC altfel?”.
Surse/ PSD Prahova renunta la postul de viceprimar la Ploiesti?
Ligia Deca: „Estimarea pe care o avem în lege (…), anul școlar în care Bacalaureatul se va da după noul model este 2028 – 2029. Până atunci, formula de Bac rămâne cea de acum. Să nu speriem absolvenții că se va schimba de anul viitor sau peste doi ani. Cine va începe pe noile programe, va da Bacalaureatul nou. Planurile-cadru sunt aproape gata, sunt în finalizare. Le vom scoate în dezbatere publică, sperăm noi, să le putem aplica cât mai repede.”
Cum trecem la învățarea centrată pe competențe
Andreea Burnar: „Cum am putea să trecem de la această învățare centrată pe cunoștințe la una centrată pe competențe?”.
Ligia Deca: „O discuție pe care o tot avem și în contextul reformei planurilor-cadru și ale programelor, dar și în ceea ce înseamnă practica pedagogică. O să încep cu partea de planuri-cadru. Am avut o reformă care a vizat primarul și gimnazialul. Acolo programele vizează formarea de competențe.
La liceu se vor scoate planurile-cadru care urmează același scop și anume de a atinge competențele incluse în profilul absolventului. Însă ca să ajungem acolo nu e suficient să fie în programă sau nu este suficient ca manualul să fie elaborat într-un anumit fel. Trebuie ca și predarea să se desfășoare în așa fel încât să vizăm formarea de competențe, nu acumularea exclusiv de cunoștințe.”
Ligia Deca: „Trebuie să schimbăm și abordarea la clasă”
„Nu ajunge să înțelegi, să comunici cunoștințele, să te aștepți ca elevul să le să le repete. Este nevoie să vezi cum el filtrează un fenomen din viața reală prin sistemul de cunoștință pe care l-a acumulat la școală și cum reușește să utilizeze teoria în practică, asta testăm de exemplu, la PISA. Asta încercăm să testăm la testările de clasa a II-a, a IV-a și a VI-a. Încercăm din ce în ce mai mult ca Evaluarea Națională de clasa a VIII-a și Bacalaureatul să meargă în aceeași direcție.
Pentru asta trebuie să schimbăm și abordarea la clasă. Discutam chiar zilele trecute cu oameni care îmi povesteau de un proiect în care încearcă să schimbe modul în care se predă matematica, pentru că pare a fi una dintre disciplinele de care, din păcate, copiii fug. Nu prea înțeleg de ce fug. Mie mi-a plăcut matematica, dar probabil că este ceva acolo, apropo de grad de abstractizare versus utilitate percepută”, a explicat ministrul Educației.
Ligia Deca: „Va fi un BAC care vizează inclusiv testarea de competențe”
„Nu poți să fii un cetățean activ fără să știi diferența dintre rata de dobândă la două împrumuturi. E greu să funcționezi fără niște competențe de bază. De aceea, de exemplu, am schimbat și modul în care se va desfășura examenul de BAC pe noile planuri-cadru. În momentul în care vom avea noile programe, elevii care intră și vor învăța pe ele vor da un BAC care vizează inclusiv testare de competențe și competențe complementare profilului.
Dacă faci filologie, ai competențe de știință sau matematică testate, de bază, testate suplimentar. Dacă ai terminat real, ai niște competențe de socio-umane testate în paralel. Într-adevăr, toată lumea merge înspre aceste competențe. Importantă este și ruta completă de învățământ dual, pentru că acolo competențele sunt cumva cu directă conexiune cu piața muncii. Dacă faci programa și se predă în comun școală-companie, automat da, tranziția ta către către angajator va fi una extrem de lină”, adaugă Ligia Deca.
Ministrul Educației: „Să facem conexiune între realitate și ce predăm la școală”
„Însă, în general, școala românească trebuie să poată să facă această conexiune între realitate și ce predăm la școală. Nu e foarte simplu, pentru că n-avem un sistem care a făcut performanță în zona asta de abstractizare.
Nu cred că trebuie să pierdem ce avem bun, dar putem să ne uităm la bunele practici pe care, de exemplu, OCD-ul ni le oferă și avem un mare noroc că în acest proces de acces la OCD, putem să și învățăm de la alte state care au trecut printr-un proces similar. Ceea ce mi se pare foarte relevant este ca atunci când un tânăr termină învățământul obligatoriu să aibă ce-i trebuie ca să se poată integra social și economic”, a explicat Ligia Deca.
Citește întreg articolul pe adevă