
Furnizorii de energie electrică vor fi obligaţi să accepte plata în rate a facturilor la gaz şi curent, conform unui anunţ al lui Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE).
Rate egale cu perioada facturată
„Propunerea este ca în situațiile în care furnizorii de energie electrică, dacă emit facturi care includ o perioadă mai mare decât o lună sau nu respectă termenul de facturare prevăzut în contractul cu clientul, atunci la cererea clienților, vor fi obligați să acorde plata eşalonată pentru o perioadă cel puțin egală cu perioada facturată.
Deci, dacă emite o factură cu consumul a două luni atunci practic, la cererea clientului, va fi obligat să acorde o plată în două rate”, a explicat Zoltan Nagy-Bege.
Altfel, românii se plâng tot mai mult de serviciile oferite de furnizorii de energie. Numărul acestora a crescut spectaculos, cu 64%, pe fondul problemelor întâmpinate de consumatori în piaţa concurenţială de energie electrică şi de gaze naturale, în special în ceea ce priveşte facturarea.
În urma reclamațiilor și plângerilor venite din partea consumatorilor, autoritatea care reglementează piața energetică din România a desfășurat acțiuni de control specific și a împărțit generos amenzi și sancțiuni contravenționale în valoare totală de 37,19 milioane de lei.




Troleibuzele din Ploiești nu au avut niciodată ITP / Acesteau au funcționat fără a fi verificate de aproape 30 de ani, de când au fost introduse în trafic / E singurul oraș în această situație
Funcționari din Prefectura Prahova, acuzați că blochează dezvoltarea Parcului Industrial Strejnicu. Investitorii vor deblocarea urgentă a proiectului
PSD Ploiești anunță că nu va vota bugetul local până când nu se vor achita datoriile curente ale municipalității






