
Moțiune simplă la adresa ministrului Muncii
Autorii moțiunii au greșit adresantul!
Ministerul Muncii nu gestionează pensii speciale, ci doar pensii din sistemul de contributivitate.
Obiecțiile din moțiune ar fi trebuit adresate ministerelor care gestionează pensii speciale – MAI, MAE, MJ etc.
In al doilea rând este o mare impertinență ca cei care au luat ZERO măsuri în privința pensiilor speciale să acuze Guvernul că încă nu a făcut nimic. Cei de la USR au scris în PNRR că reglementarea pensiilor speciale trebuie să se facă pe baza unei consultanțe internaționale, care s-a finalizat abia în februarie
Proiectul trimis de Guvern în Parlament a fost doar pentru a se ieși din situația absurdă în care trebuia trimis ceva pentru a se respecta termenul de 31 decembrie 2022, chiar dacă nu fusese finalizată analiza consultantului internațional.
Acum, când avem raportul final, Guvernul poate face amendamentele finale pentru a transpune în lege toate recomandările BM și CE. Aceste amendamente vor fi formulate de ministerele care gestionează pensii de serviciu și vor fi discutate în grupul de lucru special creat în acest sens. Rolul Ministerului Muncii va fi de a integra aceste amendamente
Urmărim transpunerea următoarelor principii:
1) Vârsta de pensionare a beneficiarilor de pensii speciale va crește la nivelul celei din sistemul contributiv;
2) Nicio pensie specială nu va fi mai mare decât salariul din perioada de activitate – acest lucru a fost deja transpus în proiectul trimis la Parlament;
3) Se va impune o vechime de minim 20 de ani în profesie, pentru a putea beneficia de pensie de serviciu;
4) Restrângerea condițiilor de pensionare anticipată, astfel încât acestea să fie situații cu totul excepționale




GAȘCA LUI BOLOJAN, PRESIUNE PE JUDECĂTORI – CSM denunță atacurile lansate de PNL împotriva judecătorilor de la Tribunalul Ilfov și Tribunalul București, care au dat soluții favorabile opozanților lui Ilie Bolojan: „Declarațiile sunt fără precedent… Contestarea publică a rolului și legitimității instanțelor de către o parte aflată într-un proces reprezintă un comportament incompatibil cu exigențele unui stat de drept, de natură să exercite presiuni asupra judecătorilor”
MINUNE ÎN PLOIEȘTI! A fost nevoie de O LUNĂ pentru ca administrația locală să trimită o echipă să repare semaforul de pe Rudului-Plăieșilor
Cătălina Bozianu (PMP Prahova) susține apelul lui Eugen Tomac către Ilie Bolojan: „Flexibilitate, nu compromisuri de principiu”





