
Handbalistele senioare de la CS Județean Prahova vor fi susținute la penultimul meci din acest sezon pe teren propriu și de cele mai mici junioare. În acest week-end, în județul Prahova, se va desfășura Turneul Semifinal al Campionatului Național de Junioare IV, iar una dintre grupe este găzduită de Sala Sporturilor Olimpia. Acolo unde și CSJ Prahova va avea meci cu Unirea Slobozia acesta urmând să aibă startul la ora 17.00, dar înainte de acest meci vor intra pe parchet micuțele handbaliste.
Parchetul din Olimpia va fi solicitat începând cu ora 10.00 atunci când se va disputa CSS 2 București – Academia Junior. De la ora 11.15, le ținem pumnii junioarelor de la CSM Ploiești care vor întâlni Rapidul. Apoi, de la 15.30, tot Rapid va juca cu Academia Junior. După meciul senioarelor, de la ora 18.30, va avea loc duelul CSS 2 București – CSM Ploiești. Chiar dacă sunt matematic promovate în prima ligă handbalistele Prahovei vor să termine pe primul loc lupta pentru promovare. De aceea sunt hotărâte să le învingă și pe ialomițence ca să devină „number one!”.
Și de data aceasta organizatorii au făcut “așezarea” în … tribune. Tribuna mică (intrarea sportivilor) va fi rezervată special pentru tinerii sportivi și antrenorii lor. Aceștia vor fi alături de banca tehnică și vor putea observa direct dinamica echipei în timpul meciului. Tribuna mare rămâne deschisă publicului larg – acolo va fi și galeria CSJ Prahova, care dă tonul atmosferei la fiecare meci. Înaintea acestui meci, Prahova ocupă primul loc în clasament, cu 30 de puncte, urmată de CSM Galați, 27 de puncte, având un meci în plus, pe locul 3 se află Slobozia, 20 de puncte, iar pe patru vine Știința București, 18 puncte.
Din păcate, fără nici un punct a terminat Turneul Final echipa de Junioare 1 a CSJ Prahova. Echipa antrenată de Adina Panaite, Cristi Roșu și Alina Dumitru, a pierdut toate cele trei partide disputate, în ordine, cu Râmnicu-Vâlcea, Rapid și Gloria Bistrița. Chiar dacă au fost numai rezultate negative partea pozitivă este reprezentată de valoarea anumitor jucătoare care pot crește și pot reprezenta soluții de viitor pentru clubul susținut de Consiliul Județean Prahova.
Ce urmează după victoria lui Nicușor Dan. Viitorul guvern, la mâna PSD. Trei scenarii post-alegeri