Recomandări video

Loading videos...

Start pe podium pentru gimnastele Petrolului

Start pe podium pentru gimnastele Petrolului

Gimnastele de la Clubul Sportiv Petrolul Ploiești au început pe podium noul sezon competițional. Startul bun l-au dat Carla Frangulea, nivel 6, care a obținut medalia de bronz la bârnă si Sofia Stan, nivel 7, aceași medalie, la paralele, dar și locul 4 la individual compus, în urma evoluțiilor de la Cupa Nadia Comăneci! Conform antrenoarei Corina Ungureanu, clubul petrolist a participat la aceasta competitie doar cu gimnastele de 9 si 10 ani.

Pentru sportive și antrenoarele lor urmează Campionatul Național de la Timișoara acolo unde CS Petrolul va evolua în formula completă:,,Suntem multumite de prestatia celor mici care au participat la primul lor concurs. De astăzi, am revenit la antrenamente, mai atente si mai determinate, sa corectam ce a fost gresit la Onesti”, a spus fosta mare gimnastă Corina Ungureanu pe contul său de socializare.

Trei școli din Ploiești primesc imprimante 3D profesionale prin proiectul ECOLAB 3D – Laboratorul Reciclării

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468