
Stația de microbuze de la Spitalul Județean va fi propusă pentru eliminare, după ce operatorii au ridicat problema taxării elevilor pentru distanța până la terminalul de Castor, între cele două stații.
Având în vedere neconcordanțele apărute în organizarea transportului elevilor navetiști către și dinspre municipiul Ploiești, Consiliul Județean Prahova va întreprinde toate demersurile necesare pentru eliminarea acestei situații și pentru asigurarea unui transport fără dificultăți suplimentare pentru elevi.
În acest sens, președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, va propune, în prima ședință a Consiliului Județean, adoptarea unui proiect de hotărâre prin care stația „Ploiești – Stație Ieșire Municipiu”, din zona Spitalului Județean de Urgență Ploiești, să fie eliminată din configurația traseelor vizate.
Astfel, „Ploiești – Stație Terminal Nord, str. Găgeni” va deveni prima, respectiv ultima stație de plecare și sosire în municipiul Ploiești, în concordanță cu parcursul efectiv al curselor și cu necesitățile elevilor.
Precizăm că situația semnalată nu este generată de o acțiune sau inacțiune a Consiliului Județean Prahova. Cu toate acestea, administrația județeană intervine pentru corectarea rapidă a acestei neconcordanțe.
Prioritatea este clară: elevii nu trebuie să suporte consecințele unei situații administrative care poate și trebuie să fie rezolvată.




Deputatul AUR Andrei Gușă acuză manevrele primarului Polițeanu pentru Târgul de Crăciun: „A găsit „vinovați” ca să ascundă propriile manevre cu firma Authentic Technology Events!”
Virgil Nanu s-a întâlnit cu ministrul Dezvoltării pentru finanțarea Centurii Păulești. Proiectul, tot mai aproape de realizare
Carmen Băjenaru, profesor de istorie și consilier local, numită inspector școlar general adjunct al ISJ Prahova




