
Un tânăr de 21 de ani a fost prins beat turtă la volan, în orașul Bușteni, miercuri seară.
,,La data de 12 august 2026, în jurul orelor 21.50, în timp ce desfășurau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe Drumul Național 1 (E60), polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bușteni au oprit pentru control un autoturism care circula în zona km. 130 + 600 m, în orașul Bușteni.
La volanul autovehiculului a fost identificat un tânăr de 21 de ani din oraș.
Daniel Nicodim și-a dat demisia din funcția de prefect al Prahovei
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere rezultatul testării, conducătorul auto a fost condus la unitatea medicală pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge, în vederea determinării alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiști în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului,, a transmis IPJ Prahova.




Viceprimarul AUR Alexandru Săraru cere parcări modulare, taxi social gratuit și buget participativ pentru Ploiești




