Mai mult de jumătate din populația Uruguayului nu mai are acces la apă bună de băut, iar oamenii sunt nevoiți să bea apă sărată de la robinet. Experții spun că situația critică ar putea continua luni de zile. Se adeveresc astfel avertismentele transmise de ani de zile de către cei care au prezis criza apei și au vorbit despre vulnerabilitatea rezervorului unic vital care asigură apă în zona capitalei Montevideo, scrie The Guardian.
În regiune, Uruguay este considerată o țară cu venituri mari și având resurse abundente de apă.
Cei care în ultimii ani au avertizat cu privire la scăderea rezervei de apă au fost ignorați au fost descriși ca paranoici, așa că investițiile necesare au fost amânate.
Trei ani consecutivi de secetă aproape că au golit rezervorul de apă dulce, iar pentru a evita penuria, compania publică de apă, OSE, a amestecat apa sărată din estuarul Río de la Plata cu apă dulce din rezervorul Paso Severino pentru a extinde rezervele, după ce a solicitat o derogare de la normele privind salinitatea apei începutul lunii mai, amestecul a atins nivelurile maxime de sodiu și cloruri recomandate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), iar acum le-a depășit de două ori.
Apa a ajuns să aibă un gust respingător și sunt semne de întrebare cu privire la efectele asupra sănătății oamenilor.
Autoritățile susțin însă că substanțele chimice afectează doar gustul și mirosul apei și că nu reprezintă neapărat un risc pentru sănătatea oamenilor.
Unele grupuri vulnerabile cum ar fi bebelușii, femeile însărcinate și persoanele cu afecțiuni de sănătate, au fost avertizate însă cu privire la consumul de apă cu chimicale, dar informațiile cu privire la siguranța populației au fost contradictorii.
Álvaro Mombrú, decanul facultății de chimie de la Universidad de la República, a declarat că nu recomandă consumul apei cu sodiu și cloruri așa cum este în prezent. În replică, Arturo Briva, decanul facultății de medicină, a spus că apa este sigură, dar a avertizat că „pe măsură ce nivelurile acestor substanțe cresc și timpul de expunere crește, pot apărea unele consecințe”.
Experții au sfătuit însă oamenii să facă dușuri mai scurte.
Un sondaj din mai a constatat că aproximativ jumătate dintre oamenii din zona afectată și-au redus consumul de apă de la robinet și 35% nu o mai beau deloc.
Guvernul a eliminat taxele la apa îmbuteliată și a anunțat că va oferi apă îmbuteliată gratuită pentru peste de persoane.
Meteorologul Mario Bidegain a declarat că este dificil de prognozat cât de mult va ploua în lunile următoare. El a spus că dacă ploile vor fi abundente, autoritățile trebuie să decidă dacă vor reduce nivelurile de sodiu și clorură spre limitele normale sau dacă le vor pastra așa cum sunt acum. „Probabil că vom ieși încet-încet din situația asta”, a spus Bidegain.