Țăranul Geto-Dac care a ajuns împăratul Romei. Povestea văcarului care a scris istorie. Ce plan măreț avea

Țăranul Geto-Dac care a ajuns împăratul Romei. Povestea văcarului care a scris istorie. Ce plan măreț avea

Un fost împărat al Romei era un țăran geto-dac, pe nume Galerius, care a reușit să obțină puterea unuia dintre cele mai mari imperii ale vremurilor. La vremea respectivă, nimeni nu se aștepta ca acest tânăr să ajungă vreodată împărat. El provenea dintr-o familie săracă, tatăl lui fiind la rândul său dac și se ocupa cu agricultura. Galerius era un simplu văcar, scrie adevă 

Virgiliu Nanu şi-a exprimat sprijinul total pentru persoanele cu dizabilități în Prahova

Galerius era un simplu văcar 

Galerius avea origini dacice datorită faptului că mama sa, Romula, trecea în anul 245 Dunărea, în Moesia pentru a fugi de invazia carpilor, potrivit autorului latin Lactantiu în „De mortibus persecutorum”. „În această fiară sălbatică clocotea o barbarie nativă şi o sălbăticie străină sângelui roman; şi nici nu este de mirare, fiindcă mama sa a fost născută dincolo de Dunăre şi a fost obligată de o incursiune a carpilor să treacă fluviul şi să caute refugiu în Noua Dacie”, scria Lactantiu.

Virgiliu Nanu, noul preşedinte al CJ Prahova, îi răspunde lui Mihai Polițeanu: „Sunt deschis la dialog şi colaborare. Interesele ploieştenilor sunt pe primul loc”

Cum a ajuns în apropierea împăraților romani

Galerius s-a înrolat în armata romană în timpul împăratului Aurelian, în jurul anului 270 Datorită priceperii sale în arme, a urcat rapid în ierarhia militară. Pentru că deținea calități excepționale, Galerius ajunge în apropierea împăraților romani.

Mai suntem sănătoşi la cap? Primărița PNL Ioana Neagu (Valea Călugărească), gest incalificabil! Fericită că a pus mâna pe ciolan, acum îşi bate joc de Biserică şi obiceiurile sfinte

Dioclețian, împărat al Romei în anul 284 l-a remarcat rapid pe Galerius, devenind astfel comandant al gărzii personale a împăratului, având titlul de prefect al pretoriului. Dacul reușește să îi câștige încrederea împăratului, ajungând administrator de provincie, fiind vorba despre Scythia Minor.

Cea ma însemnată victorie 

În această zonă, Galerius a purtat nenumărate lupte, iar în anul 293 el este trimis să reprime răscoala din Egipt. După numeroasele victorii obținute, el primește titulaturile de Thebaicus și Aegypticus. Cu toate acestea, cea mai însemnată victorie va fi cea din Persia, împotriva sassnizilor.

Galerius era condus de ambiția de a deveni împărat roman 

Pentru a-și urma interesul și a-i câștiga și mai mult încrederea lui Dioclețian, Galerius a părăsit-o pe soția sa și s-a căsătorit cu fiica împăratului. Galerius era condus de ambiția de a devenit augustus, adică împărat roman.

După ce Diocletian a murit, în anul 305, , visul acestuia a devinit realitate și domnește până în anul 311 , implicându-se total în politica imperiului. Pe perioada domniei sale, el aplică măsuri de austeritate romanilor, crescând taxele, ca un fel de răzbunare a strămoșilor lui.

Lancantiu mai scria că împăratul Galerius dorea să constituie un Imperiu dacic în locul celui roman, fiind un adevărat șoc atât pentru Senat cât și pentru popor.

Citește întreg articolul pe adevă 

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191