Termo Ploiesti: In aceasta noapte se da drumul la apa calda. Zona de Vest, prima care va beneficia de agent termic

Termo Ploiesti: In aceasta noapte se da drumul la apa calda. Zona de Vest, prima care va beneficia de agent termic

Termo Ploiești SRL a anunțat că astăzi, 21 octombrie, a fost pornit CAF 2 şi începe încălzirea agentului termic primar pentru prepararea apei calde menajere, astfel încât să fie puse în funcţiune, treptat punctele termice pentru a furniza apă caldă în toate cartierele.

Seria amenințărilor paraditorului „Portocală” continuă. Alți martori din dosar vorbesc despre pistolul pe care Negulescu il flutura in fata „victimelor”

„Reluarea distribuţiei de apă caldă se va face din această noapte, etapizat, începând cu zona de Vest a oraşului. Până duminică seara, toate apartamentele din Ploieşti care sunt racordate la sistemul centralizat SACET vor avea apă caldă. În ultimele ore, în timpul procedurii de verificare şi încărcare a instalaţiei, s-au produs două avarii majore care au fost izolate și vor fi remediate în cel mai scurt timp”, au transmis cei de la Termo Ploiești SRL.

Ploieşteanca Alexandra Bălan a câştigat un Oscar pentru cel mai bun film de animație. Alexandra are 32 de ani şi a fost elevă a Colegiului A.I. Cuza

Referitor la încălzire, societatea precizează că se va face începând de luni, 24 octombrie, iar prioritate vor avea spitalele, creşele şi grădiniţele (şcolile sunt în acestă perioadă în vacanţă).

Mărturii ale părinților și rudelor copiilor consumatori de droguri: „În spitalele noastre îi internează o săptămână pentru că nu au paturi. Solicitarea este atât de mare”/ „Și eu sunt mama unui copil care se droghează, care acum e la pușcărie”/ „Fratele meu nu este la pușcărie, este în groapă”

„Revenim cu atenţionarea ca toţi abonaţii să se asigure că lucrările la instalaţiile interioare din imobile vor fi finalizate în timp util, astfel încât să fie evitate incidentele (inundaţii în apartamente sau în subsolurile blocurilor) ce pot apărea odată cu încărcarea acestora”, completează Termo Ploiești.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191