
Mehmet Topal, antrenorul Petrolului‚ își dorește un bașkan pentru club dar acesta trebuie să vină din Prahova sau Ploiești, nu din Turcia. “Ploieștiul este un oraș bogat și toți trebuie să ajute clubul”, a declarat Topal când a aflat că Petrolul are peste nouă milioane de euro datorii, aferente sezonului trecut. Turcul nu înțelege cum un club cu o asemenea istorie nu este sprijinit.

Mehmet Topal:,,Daca toti cei care fac afaceri in acest oras si in acest judet se aduna ca sa sprijine Petrolul in trei, patru ani sau chiar mai devreme se poate crea o echipa care s-ar bate la campionat. Nu inteleg cum un oras cu un asemenea potential, pentru ca Ploiestiul e un oras bogat, nu sprijina clubul. Totul depinde de autoritatile locale si de oamenii de afaceri, cat de mult isi doresc sa sustina Petrolul”, a declarat Topal cu ocazia unei conferințe de presă.

Deocamdată, Petrolul se bate în campionat la play-out și vrea să câștige, după 11 ani, la FCSB. Topal a spus că înțelege bine jucătorii, iar asta se vede în jocul echipei. Contează și că pricepe limba română deoarece este asemănătoare cu spaniola, pe care o știe de când juca în Spania. Tehnicianul turc a comentat și situația în care se află FCSB-ul, bucureștenii rămânând fără antrenor principal, după ce Mirel Rădoi a ales să plece în Turcia, la Gaziantep. „Poate conta și asta și sperăm să profităm de situația asta. Dar, vor avea, cu siguranță, un antrenor pe bancă, iar o echipă valoroasă, cu jucători de calitate, poate trece mai ușor peste astfel de momente. Noi suntem puternici, avem o tradiție în spate, o istorie de 100 de ani, dar și un lot bun, și cum mentalitatea noastră este jucăm numai la victorie, pentru asta o să luptăm”, a spus Topal.
Partida de pe Arena Națională va începe la ora 20.30 și va fi condusă de o brigadă alcătuită din George Găman (Craiova) – Adrian Vornicu (Iași) și Nicușor Marin (Suseni-Argeș). Rezervă: Cătălin Buși (Rm. Vâlcea). Arbitru VAR: Adrian Cojocaru (Galați). Arbitru AVAR: Bogdan Dumitrache (București). Observator de arbitri: Florin Hîncu (Brașov). Delegat LPF: Ion Ion (București).




Mihai Apostolache demontează acuzațiile susținătorilor primarului – „Nu distrugem Republica de sub Castani, o civilizăm!”
Dispare USR Ploiești? Circ politic într-o organizație-marionetă care nu a făcut nimic pentru ploieșteni






