Transnistria ar urma să ceară anexarea la Rusia. „Pe 29 februarie Putin va anunța acest lucru”

Transnistria ar urma să ceară anexarea la Rusia. „Pe 29 februarie Putin va anunța acest lucru”

La congresul așa zișilor deputați de toate nivelele din Transnistria, care va avea loc pe 28 februarie, ar urma să fie adoptată o solicitare către Moscova privind alipirea regiunii separatiste la Federația Rusă. Declarația a fost făcută de opozantul transnistrean Ghenadie Ciorba, citat de INFOTAG, potrivit

La nici 3 zile de la alegeri, Tudorică de la Păuleşti a dat startul ilegalităților! Mită pentru USR-iştii care îl ajută să formeze majoritatea în Consiliul Local

Astfel, Ciorba a atras atenția la faptul că adunarea va avea loc cu o zi înainte de adresarea președintelui Rusiei, Vladimir Putin, către Adunarea Federală. Opozantul transnistrean nu exclude că această directivă de a organiza congresul să fie dată chiar de la Moscova.

Mai suntem sănătoşi la cap? Primărița PNL Ioana Neagu (Valea Călugărească), gest incalificabil! Fericită că a pus mâna pe ciolan, acum îşi bate joc de Biserică şi obiceiurile sfinte

Ciorba presupune că în cadrul forumului așa zișilor deputați de toate nivelele din Transnistria ar urma să fie lansată o solicitare din partea locuitorilor din stânga Nistrului de alipire a regiunii la Federația Rusă, iar a doua zi, pe 29 februarie, Putin va anunța acest lucru Adunării Federale, care va lua decizia să dea curs cererii.

Marele eşec numit Bogdan Nica: O campanie dezastruoasă care a costat PNL Primăria Ploieşti

Opozantul consideră că adunarea de la Tiraspol și protestul organizat recent acolo împotriva așa ziselor presiuni economice ale R. Moldova au drept scop să arate că locuitorii din Transnistria sunt împotriva Chișinăului.

„De aici vine și declarația recentă a ministrului de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, precum că Moscova nu va lăsa la greu cetățenii săi din Transnistria”, a mai declarat Ciorba.

El a îndemnat așa zișii deputați ai regiunii să nu permită să fie luată această decizie, care îi va da lui Putin „pretext juridic pentru a aplica o lovitură pe teritoriul R. Moldova, inclusiv Transnistriei, sub orice pretext”.

„Doamna președinte Sandu, anturajul dumneavoastră v-a speriat constant cu faptul că Rusia va lovit teritoriul R. Moldova. Dar dumneavoastră nu ați luat în calcul faptul că psihologia actualei conduceri a Rusiei, în special a lui Putin, este foarte asemănătoare cu cea a lui Hitler de la sfârșitul anilor 30 ai secolului XX. Tentativele de a împăca indivizi asemeni lui Putin duc la un singur lucru, creșterea apetitului agresorului”, a conchis Ciorba.

Luni, liderul separatiștilor de la Tiraspol, Vladimir Krasnoselski, a anunțat convocarea așa-zișilor deputați de toate nivelele în legătură cu pretinsele presiuni economice din partea Chișinăului.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191