Recomandări video

Loading videos...

Trap cu iz regal și prima reuniune de galop a sezonului de toamnă

Trap cu iz regal și prima reuniune de galop a sezonului de toamnă

Cursele de trap sunt completate de cele de galop într-o nouă reuniune oficială pe Hipodromul Ploieşti. Cocheta arena îi aşteaptă duminică, începând cu ora 10:00, pe iubitorii hipismului la noi întreceri spectaculoase. Evenimentul are în program nu mai puţin de 7 curse – 4 de trap şi 3 de galop – principalele întreceri ale zilei fiind Marele Premiul Regal al României la Trap (ora 11:40) şi Premiul de Toamnă, la Galop (ora 11:20), anunță csmploiesti.ro!

Reuniunea va fi deschisă la ora 10:00 de Premiul Razlin, la trap, urmat la 10:30 de Premiul „Ştefan Fălcoianu”, la galop. Urmează, la 10:50, Premiul Răsunet, la trap, apoi cele două curse principale ale zilei. La 12:10 este programat să înceapă Premiul „Gheorghe Racoviţă” la galop şi, în încheierea zilei hipice, de la 12:30, se va desfăşura Premiul Raţiunea, la trap.

Ca de obicei, pentru cei mai mici dintre spectatori va fi amenajat un „fun corner”, unde aceştia vor putea desena sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom, dar şi, la fel ca la reuniunea de săptămâna trecută, va exista şi o zonă dedicată activităţilor sportive (badminton, tenis de masă, minibaschet şi minifotbal)! Prețul unui bilet la reuniunea de duminică este de 5 lei, copiii sub 7 ani şi persoanele cu dizabilităţi având accesul gratuit. Sursa:csmploiesti.ro

Virgil Nanu, alături de copii la startul înscrierilor pentru cursurile gratuite de sport organizate de CS alPHa Prahova

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468