Ministerul Apărării din Kuweit a anunțat, luni, că mai multe avioane americane de luptă s-au prăbușit în Kuweit, pe fondul acțiunilor militare din Orientul Mijlociu. În mediul online au apărut imagini cu un avion american de vânătoare F-15, în care se aflau doi militari, pilotul și ofițerul de arme, care se prăbușește. Mass-media iraniene au raportat doborârea unui aparat F-15 destinat să atace teritoriul Iranului şi care a căzut în Kuweit. Ulterior, SUA au anunțat că trei dintre avioanele sale F-15, care participau la operațiunea „Epic Fury”, s-au prăbușit deasupra Kuweitului „din cauza unui aparent incident de foc prietenesc”.
SUA anunță că trei avioane au fost doborâte în Kuweit
ACTUALIZARE 13:30: SUA au anunțat că trei avioane au fost doborâte într-un „incident aparent de foc prietenesc” în Kuweit, relatează BBC. Anterior, armata din Kuweit a declarat că „mai multe” avioane de vânătoare americane s-au prăbușit în Kuweit și că circumstanțele incidentului sunt în curs de investigare.
Comandamentul Central al SUA a transmis că trei dintre avioanele sale F-15, „aflate în misiune de sprijin pentru Misiunea Epic Fury” – operațiunea SUA împotriva Iranului – „s-au prăbușit deasupra Kuweitului din cauza unui aparent incident de foc prietenesc”.
„La ora 23:03 ET, pe 1 martie, trei avioane americane F-15E Strike Eagle, aflate în misiune de sprijin pentru Operațiunea Epic Fury, s-au prăbușit deasupra Kuwait în urma unui aparent incident de foc prietenesc”, se arată în comunicat.
„În timpul luptelor active — care au inclus atacuri din partea avioanelor iraniene, rachete balistice și drone — avioanele de vânătoare ale Forțelor Aeriene ale SUA au fost doborâte din greșeală de sistemele de apărare aeriană ale Kuweitului”, au mai transmis autoritățile americane.
Potrivit informațiilor transmise de SUA, toți cei șase membri ai echipajelor s-au catapultat în siguranță, au fost recuperați și se află în stare stabilă.
„Kuweitul a recunoscut acest incident, iar noi suntem recunoscători pentru eforturile forțelor de apărare kuweitiene și pentru sprijinul lor în această operațiune în desfășurare”, se mai arată în comunicat.
Iranul susține că a doborât un F-15
ACTUALIZARE 10:46: Mass-media iraniene au raportat luni doborârea unui avion de vânătoare american F-15 destinat să atace teritoriul Iranului şi care a căzut în Kuweit, în timp ce această ţară a anunţat că mai multe aeronave americane s-au prăbuşit luni, dar că membrii echipajului au supravieţuit, informează EFE, preluată de Agerpres.
„Un avion de vânătoare F-15 al armatei agresoare a Statelor Unite, care încerca să violeze spaţiul ţării, a fost lovit şi doborât de apărarea antiaeriană a Republicii Islamice Iran”, a anunţat agenţia Tasnim, care are legături cu Gardienii Revoluţiei.
Mass-media au indicat că epava aeronavei a căzut în Kuweit ca urmare a apropierii de acest teritoriu.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din Kuweit, colonelul Saud Al-Atwan, a declarat, într-un comunicat, că mai multe avioane de vânătoare ale SUA s-au prăbuşit luni, dar echipajele lor au supravieţuit şi au fost transportate la spital.
Colonelul Saud Al-Atwan a adăugat că autorităţile competente investighează cauzele accidentului şi a îndemnat publicul şi mass-media să obţină informaţii din surse oficiale.
Autorităţile iraniene nu s-au pronunţat încă în această privinţă. Cu toate acestea, Gardienii Revoluţiei au anunţat luni dimineaţă un nou val de atacuri asupra unor obiective guvernamentale şi militare în mai multe puncte din Israel, care a lansat sâmbătă, împreună cu SUA, un război împotriva Iranului.
În timpul războiului de 12 zile din iunie 2025, în care Israelul şi SUA au bombardat Iranul, televiziunea de stat iraniană a raportat, de asemenea, doborârea unor avioane de vânătoare israeliene, afirmaţii pe care ulterior le-au retras.
Singurul bilanţ oficial al victimelor din Iran, emis la sfârşitul primei zile a războiului, arăta 200 de persoane decedate. Potrivit agenţiei Mehr, cel puţin 20 de persoane au murit luni dimineaţă în urma bombardamentelor asupra unui cartier din estul capitalei Teheran.
Ministerul Apărării din Kuweit: Mai multe avioane de război americane s-au prăbușit
ACTUALIZARE 10:24: Ministerul Apărării din Kuweit a declarat, luni, că „mai multe avioane de război americane s-au prăbușit în această dimineață”, însă toți membrii echipajelor au supraviețuit.
Un comunicat publicat pe rețeaua socială X de către armata kuweitiană a precizat că Ministerul Apărării „a inițiat imediat operațiuni de căutare și salvare, evacuând echipajele și transportându-le la spital pentru evaluare și tratament medical”. Starea personalului era „stabilă”, relatează NBC News.
Ministerul Apărării a transmis că se află în contact cu forțele americane și că este în desfășurare o anchetă oficială.
Pentagonul nu a comentat încă informația și nu a confirmat că avioanele s-au prăbușit, potrivit sursei citate.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Un raport citat de UK Defence susține că un F-15 Eagle, operat de Forțele Aeriene ale SUA, s-ar fi „prăbușit în Kuweit”. Pe rețelele sociale au fost postate imagini cu incidentul, surprinse din mai multe unghiuri.
Potrivit primelor informații, aeronava s-ar fi prăbușit în contextul conflictului în desfășurare. Pilotul s-ar fi catapultat în siguranță înainte ca aparatul să se prăbușească.
Deocamdată, autoritățile nu au oferit detalii oficiale privind cauza incidentului.
F-15 Eagle este un avion de vânătoare tactic, cu două motoare, conceput pentru a opera în orice condiții meteo și pentru a asigura superioritatea aeriană. Potrivit Forțelor Aeriene ale SUA, aparatul se remarcă prin manevrabilitate ridicată, viteză de reacție, autonomie mare și sisteme avansate. Performanțele sale în lupta aeriană sunt susținute de raportul mare tracțiune-greutate și de încărcarea redusă a aripilor.
Autoritățile americane nu au transmis încă o confirmare oficială cu privire la prăbușire sau la starea pilotului.




Întâlnire neașteptată în Vinerea Mare: Virgil Nanu și Nicușor Dan s-au întâlnit la slujba de la Mănăstirea Cornu
PLÂNGÂ(ND), #REZIȘTII MONITORUL CITEAU – Game over: în Monitorul Oficial au fost publicate decretele de numire în funcții a noilor șefi ai PICCJ, DNA și DIICOT. După decizia lui Nicușor Dan de a numi la conducerea marilor parchete procurorii propuși de ministrul Justiției Radu Marinescu, poți jura că pentru adepții #rezist-USR viața nu mai are nicun rost
Cel mai bun comentariu făcut de Crin Antonescu: „Există posibilitatea ca mulți membri ai haitei să turbeze”

