
Petrolul are trei jucători convocați la echipele naționale și alți trei evidențiați după utlima etapă din Superliga. Yohan Roche este la naționala Beninului, Alin Boțogan se antrenează cu România „U21” și David Paraschiv este prezent la România „U20”. Titular constant în reprezentativa Beninului, fundașul central Roche se află în Africa pentru două meciuri cruciale pe care naționala țării sale natale le va susține în campania de calificare la Campionatul Mondial din 2026, conform fcpetrolul.ro. Clasată pe primul loc în grupa din care face parte, Beninul va căuta să-și păstreze poziția în partidele din deplasare cu Rwanda (10 octombrie) și Nigeria (14 octombrie) și să facă, astfel, un pas decisiv către Campionatul Mondial ce se va desfășura, anul viitor, în Canada și SUA.

Boțogan va bifa cea de-a doua prezență consecutivă la naționala „U21”, aflându-se și de această data pe lista jucătorilor pe care selecționerul Costin Curelea va miza în confruntările cu Serbia (10 octombrie, ora 19.00, Arad) și cu Cipru (14 octombrie, ora 19.00, Cluj Napoca). Prima partidă este amicală, în vreme ce întâlnirea cu Cipru conteaza pentru calificările la CE 2027. La rândul său, Paraschiv va merge, în premieră, la România „U20”, fiind printre jucatorii convocați de către Adrian Iencsi pentru dubla cu selecționata similară a Cehiei, din cadrul Elite League „U20”. Partidele se vor disputa pe 10 octombrie, la Chiajna (ora 17.00), și pe 13 octombrie, la Buftea (ora 17.00). De asemenea, David Sima, Denis Mihai Andreescu și Andrei Ianis Dogaru vor participa la o acțiune de selecție pe care Federația Română de Fotbal o va organiza, pe data de 8 octombrie, la Buftea, în vederea formării echipei naționale „U15” pentru sezonul următor.

După succesul de la FC Argeș formația ploieșteană a avut trei oameni remarcați de Liga Profesionistă de Fotbal. Fundașul Robert Sălceanu, atacantul Adi Chică-Roșă și antrenorul Eugen Neagoe. Sălceanu a prins “echipa etapei” fiind caracterizat astfel:’’Cel mai bun meci al său pe prima scenă. A pasat decisiv la golul prahovenilor”.

Neagoe a fost declarat anrenorul etapei deoarece:,,A pregătit excelent meciul cu FC Argeș, o echipă care a impresionat în acest sezon. La final, s-a bucurat de o victorie mult așteptată de către prahoveni”. În fine, atacantul Chică-Roșă a fost considerat MVP-ul meciului de la Mioveni pentru că a marcat golul de trei puncte pentru Petrolul. Sursa:fcpetrolul.ro/lpf.ro




BREAKING NEWS DE SECOL XXI: Primăria Ploiești a realizat imposibilul! S-au trasat trei linii cu var la Catedrală, pe banii altora! Plecăciuni!






