
Dacă ne numărăm printre românii care stau la curte, atunci mai mult ca sigur că ne-am confruntat, de-a lungul timpului, cu problema buruienilor. Din fericire, există o metodă ieftină și naturală care ne va scăpa de buruieni, fără să fie nevoie să apelăm la diverse soluții scumpe și chimice din comerț.
Buruienile sunt o problemă comună pentru toți cei care locuiesc la curte. Din fericire, nu este nevoie să apelăm la diversele soluții chimice scumpe din comerț. Potrivit , există o metodă naturală mult mai simplă care poate fi eficientă împotriva buruienilor.
Practic, este vorba despre un amestec natural, din ingrediente pe care mai mult ca sigur că deja le avem la îndemână prin bucătărie. Mai precis, este vorba despre oțet din alcool, sare și detergent de vase. Aceste trei ingrediente pot fi folosite pentru a pregăti o soluție perfectă împotriva buruienilor.
Un amestec natural poate elimina ușor buruienile
Practic, tot ce trebuie să facem este să amestecăm bine toate aceste ingrediente, iar apoi să turnăm soluția într-o sticlă goală cu pulverizator. După ce am pregătit amestecul, putem merge în curte, unde îl vom aplica direct peste buruieni.
Acest amestec trebuie lăsat să-și facă efectul, iar, în mod obișnuit, buruienile ar trebui să fi dispărut până a doua zi.
Este o metodă simplă și naturală
Această soluție este surprinzător de eficientă, iar folosind ingrediente simple, pe care deja le avem prin bucătărie, vom putea scăpa de problemă. De asemenea, este important să aplicăm soluția într-o zi însorită, pentru a nu fi curățată imediat de ploaie.
Mai multe pentru tine
Mai mult decât atât, la fel de important este să știm că acest amestec nu ar trebui aplicat direct pe sol. Soluția poate crește aciditatea solului, așa că metoda ar trebui folosită doar în cazul buruienilor care au apărut în zonele pavate.
Tot ce ne trebuie sunt 500 ml de oțet, două lingurițe de sare, două lingurițe de detergent de vase și o sticlă cu pulverizator.




Peisaj apocaliptic la Ploiești. Strada Păstorilor: Gunoaie fermentate la soare, muscărie, focar de infecție!
PNRR-ul României a fost un act de trădare națională, iar Ghinea și Cîțu trebuie anchetați pentru ceea ce au făcut!
Cum cumpără bulgarii energie aproape gratis din România și o revând la prețuri de zeci de ori mai mari. Cine sunt noii „băieți deștepți” din energie de la sud de Dunăre




