Trucuri pentru o călătorie plăcută și liniștită cu avionul/ De ce bine că te descalți și să ai la îndemână o gustare de acasă. Care e cel mai bun loc în avion?

Trucuri pentru o călătorie plăcută și liniștită cu avionul/ De ce bine că te descalți și să ai la îndemână o gustare de acasă. Care e cel mai bun loc în avion?

O călătorie cu avionul poate fi o plăcere sau un stres, în funcție de modul în care este gestionată. Cursele pe distanțe lungi sunt însă cele care dau bătăi de cap inclusiv pasagerilor cu experiență. Însoțitorii de zbor au dezvăluit câteva trucuri care pot fi oricui de ajutor.

Cristian Terheș cere CCR revizuirea cererii de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale, pe baza documentelor declasificate din CSAT

 

Prezidenţiale2024/Rectorul SNSPA: Primul tur al alegerilor trebuie reluat, în condiţii de legalitate deplină

De-a lungul carierei, un însoțitor de zbor se confruntă cu numeroase situații la bordul unei aeronave. Interacționează cu pasageri anxioși, nervoși, cu diferite nevoi, sau care vin însoțiți de copii mici. Kris Major este un însoțitor de bord britanic cu 24 de ani de experiență. El este, de asemenea, președinte al Comitetului mixt pentru echipajul aerian al Federației Europene a Muncitorilor din Transporturi.

Ion Cristoiu: „Se va face un guvern minoritar PNL+USR+UDMR, cu amenințarea alegerilor ANTICIPATE”

De-a lungul timpului a gestionat inclusiv zboruri de 14 ore. Acesta a dezvăluit, pentru CNN Travel, o serie de trucuri și secrete, legate de mâncare, odihnă sau control al emoțiilor și evenimentelor neplăcute.

 

Trucuri pentru un somn bun și eficient

 

Multor oameni le este greu să doarmă în avioane, fie din cauza zgomotelor necunoscute, fie din cauza locurilor mai ieftine, care dispun spațiu limitat pentru picioare. De asemenea, dormitul în poziție verticală este destul de neplăcut. Totuși, lipsa somnului se va resimți în momentul aterizării, cu atât mai mult dacă ai o întâlnire de afaceri sau trebuie să te urci la volan.

 

Care sunt cele mai bune locuri

 

Pentru persoanele înalte, rezervarea scaunului din dreptul ieșiri de urgență înseamnă un plus de spațiu pentru picioare, care poate fi foarte util. Cu atât mai mult cu cât companiile aeriene percep uneori un cost adițional pentru locurile cu spațiu pentru picioare.

 

Alegerea personală a însoțitorului de zbor, mai ales pentru o călătorie de lunga durată, este un loc la geam.

 

„Este pur preferențial, mă pot sprijini de peretele etanș și mă pot culca. Nu poți face acest lucru când te afli pe scaunele de lângă culoar sau pe scaunul din mijloc”, spune el.

 

În același timp, persoanelor îngrijorate de turbulențe li se recomandă rezervarea unui loc în partea din față a aeronavei, întrucât mișcarea se simte diferit în spate.

 

Scoaterea încălțărilor

 

Pentru mulți pasageri, acest obicei este deranjant, dar Major încurajează pe oricine se află într-un zbor lung să se descalțe pentru confort și pentru a ajuta la circulația sângelui.

 

Însoțitorilor de zbor nu le pasă, spune el.

 

„Și noi ne descălțăm. Cred că majoritatea oamenilor o fac. Sperăm doar că ai avut bunul simț să faci o baie sau un duș înainte și să-ți pui șosete curate înainte de a te urca în avion. Aceasta este singura problemă, dacă îți miros picioarele”, spune însoțitorul de zbor. Iar dacă se întâmplă asta, mergeți la toaletă și faceți ceva în acest sens, este sfatul său.

 

Însoțitorii de bord sunt mai îngrijorați de pasagerii care își scot picioarele pe culoar.

 

„În special pe un zbor de noapte, dacă îți pui picioarele pe culoar și ai șosete închise la culoare, nu te vom vedea și ne vom împiedica de tine, ceea ce ne deranjează puțin”.

 

Gustările la pachet, recomandate

 

Cu toate că, pe parcursul unui zbor lung, compania aeriană asigură pasagerilor mai multe mese, însoțitorii de bord spun că o gustare la pachet este binevenită. Ba chiar este recomandat să o avem la îndemână.

 

„La majoritatea zborurilor, oamenii uită că te urci în avion și nu vei mânca cel puțin în prima oră – probabil că va fi o oră și jumătate după decolare, înainte de a primi mâncare”, spune Kris Major.

 

Gustările la pachet sunt cu atât mai necesare persoanelor cu probleme de sănătate, precum diabetul, sau celor care călătoresc cu copiii.

 

Cina, înainte de un zbor de noapte

 

Pentru pasagerii care prind un zbor de noapte și doresc să prindă cât mai multe ore de somn la bord, însoțitorii de bord sugerează ca masa să fie luată înainte de îmbarcare. Major susține că majoritatea celor care călătoresc în scop de afaceri adorm de îndată ce se urcă la bord.

 

Totuși, el admite că a mânca înainte de a zbura nu este întotdeauna posibil, din cauza cozilor de la securitate și a terminalelor aglomerate ale aeroporturilor.

 

Cei care zboară la clasa întâi sau business ar putea fi tentat să profite la maximum de mâncarea și băutura oferite la bord, o șampanie din partea casei fiind o ofertă greu de refuzat.

 

Serviciul de mâncare și băutură în cabină poate dura însă până la două ore de la decolare, ceea ce înseamnă pierderea unui timp de odihnă prețios. Biletul de Business Class ar trebui să ofere acces la un lounge de la aeroport, așa că poate somnul ar trebui să primeze.

 

Pasagerii ar trebui să își ia propriile decizii în privința programului de somn și masă, pe timpul călătoriei, nu în funcție de oferta companiei. Cu atât mai mult cu cât schimbările de fus orar pot fi foarte derutante. Spre exempu, însoțitorii de zbor spun că este mai bine să dormi decât să te forțezi să mănânci cina la echivalentul a 3 dimineața.

 

„Majoritatea companiilor aeriene nu își planifică în mod special serviciul [de mâncare] în jurul pasagerilor și aclimatizării în funcție de traversarea fusurilor orare”, explică Major.

 

Mijloace de distragere a atenției

 

Unii pasageri aleg să vizioneze filme pe dispozitivele lor personale, mai degrabă decât pe ecranele încorporate. De asemenea, există pasageri care aleg să joace diferite jocuri descărcate pe dispozitivele personale, pentru a trece timpul mai repede.

 

Însoțitorii de zbor spun că dispozitivele personale sunt o bună rezervă în cazul în care există probleme cu sistemul de divertisment al aeronavei. Major admite că acesta „s-ar putea să nu funcționeze întotdeauna”.

 

Deși majoritatea aeronavelor dispun de prize de încărcare USB, o baterie externă ar putea totuși să fie de folos.

 

Copiii mici, pe parcursul unui zbor lung

 

Însuși Kris Major este tată și poate empatiza cu părinții care își aduc micuții la bord. El spune însă că atitudinea adulților este cheia. Cu cât părintele este mai relaxat, cu atât va transmite aceeași stare copilului. La fel și în caz contrar.

 

„Dacă ești încordat, copilul tău va fi tensionat, este simplu. Dacă ești stresat și te simți anxios, copilul tău va fi anxios”, spune el.

 

Însoțitorii de zbor au experiență în a vorbi cu copiii și părinții pe parcursul călătoriei.

 

„Pentru că suntem, în general, foarte relaxați, îi putem calma foarte repede”, spune Major.

 

Major spune că aducerea jucăriilor sau a pătuțului în avion poate fi de ajutor pentru calmarea unui copil, deoarece aduce un element familiar și reconfortant în mediului străin al aeronavei.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191