Ucraina ameninţă că dă în judecată ţările UE, inclusiv România, dacă nu vor ridica restricțiile legate de cereale pe 15 septembrie

Ucraina ameninţă că dă în judecată ţările UE, inclusiv România, dacă nu vor ridica restricțiile legate de cereale pe 15 septembrie

Exporturile de cereale reprezintă în prezent principala marfă de export a Ucrainei. Cerealele sunt în prezent interzise pe piețele din Polonia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria şi România în baza unui acord încheiat cu Comisia Europeană la începutul acestui an pentru a proteja fermierii locali de afluxul de produse agricole, mai ieftine, venite din Ucraina. 

O nouă plângere pe numele „paraditorilor” Onea şi Răileanu! Inspecția Judiciară cerceteaza modul în care i-a fost fabricat dosarul Anei Maria Pătru

Polonia și Ungaria au amenințat că își vor impune propriile interdicții unilaterale

Invadarea Ucrainei de către Rusia și blocarea rutelor tradiționale de export ale ţării prin Marea Neagră a dus la acest aflux care a creat o ruptură între Ucraina și statele din estul UE, printre cei mai puternici susținători militari ai Kievului. Restricțiile, care au mai fost deja extinse o dată în iunie, urmează să expire pe 15 septembrie. Pe fondul speculațiilor că Ursula von der Leyen va ridica aceste restricţii, Polonia și Ungaria au amenințat că își vor impune propriile interdicții unilaterale de import, încălcând regulile comerciale comune ale blocului.

Surse PhOnline.ro/ PSD şi PNL anunță azi comasarea alegerilor şi liste comune la europarlamentare şi locale

„Cu deplin respect și recunoștință la adresa Poloniei, în cazul introducerii oricăror interdicții după (15 septembrie), Ucraina va duce cazul Poloniei și UE la Organizația Mondială a Comerțului”, a declarat pentru Politico Taras Kachka, adjunct al ministrului ucrainean al Economiei. Kievul susţine că restricțiile încalcă acordul de liber schimb UE-Ucraina din 2014. Comentariile lui Kachka au venit după un avertisment din partea lui Igor Zhovka, un consilier al președintelui Volodimir Zelenski.

Sondaj CURS/ Românii vor comasarea alegerilor. PSD conduce detaşat. PNL coboară la egalitate cu AUR

Dacă Bruxelles-ul nu reușește să acționeze împotriva țărilor care încalcă acordul comercial, Kievul „își rezervă dreptul de a alege mecanismele legale cu privire la modul de răspuns”, a declarat Zhovka săptămâna trecută pentru Interfax-Ucraina. Ministerul ucrainean de Externe a declarat că Kievul își rezervă dreptul de a iniția proceduri de arbitraj în baza acordului său de asociere cu UE sau de a duce cazul la OMC – Organizația Mondială a Comerțului. 

„Nu intenționăm să ripostăm imediat, având în vedere spiritul de prietenie și solidaritate dintre Ucraina și UE”, a explicat Kachka. Dar amenințarea sistematică la adresa intereselor ucrainene „ne obligă să aducem acest caz la OMC”, a adăugat el. 

Ce ascunde criza cerealelor din Ucraina

Războiul de agresiune dus de Rusia și ocupația parțială a ţării au redus la jumătate producția de cereale a Ucrainei, în comparație cu cea dinainte de război. Totodată retragerea Moscovei, în iulie, din acordul intermediat de ONU, care permitea exportul în siguranță a unor produse prin Marea Neagră, a ridicat îngrijorare că rutele de export prin UE nu pot face față.

Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, s-a chinuit să explice parlamentarilor europeni la o audiere de săptămâna trecută cum va gestiona Bruxelles-ul situaţia după 15 septembrie. Wojciechowski, care este polonez, pare că are simpatii cu guvernul de dreapta de la Varșovia, care s-a folosit de criza cerealelor ucrainene în scop electoral înaintea alegerilor de la mijlocul lunii octombrie.

Restricţiile ar trebui extinse cel puțin până la sfârșitul anului, în caz contrar „vom avea din nou o criză uriașă în cele cinci state membre din prima linie”, a spus Wojciechowski, adăugând că aceasta este poziția sa personală și nu cea a executivului UE. Decizia luată în aprilie de Comisie, de a restricționa importurile în cele cinci țări, a venit cu un pachet de ajutor de 100 de milioane de euro. Măsura a fost dezaprobată pe scară largă de alte guverne din UE și de legislatorii europeni pe motiv că subminează integritatea pieței unice a blocului.

Kachka a spus pentru Politico că nu există dovezi ale unor oscilaţii de prețuri sau ale unei creșteri semnificative a aprovizionării cu cereale care să justifice extinderea restricțiilor de import. Kievul s-a angajat să coopereze constructiv cu Comisia Europeană, cele cinci state membre UE, precum și cu Moldova, un centru cheie de tranzit pentru exporturile ucrainene către UE.

„Am primit mult sprijin pentru asigurarea unui tranzit mai bun al mărfurilor prin teritoriul statelor membre vecine, inclusiv Polonia și Ungaria”, a spus Kachka. „În (ultimele) două luni am avansat semnificativ cooperarea cu România în ceea ce privește transportul de mărfuri din Ucraina.”

Ai informatii despre un consumator/dealer de droguri? Trimite-ne detaliile si vom transmite sesizarea organelor abilitate! Asiguram anonimatul tuturor cititorilor nostri! Click aici!

    Ai o informație care poate deveni ştire?
    Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191