UE a votat interzicerea motoarelor cu motorină și benzină, dar și a hibridelor

UE a votat interzicerea motoarelor cu motorină și benzină, dar și a hibridelor

Consiliul Uniunii Europene a aprobat luni, în formă preliminară, proiectul privind interzicerea motoarelor pe benzină, motorină şi hibride începând din 2035.Consiliul Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER) a adoptat luni planul privind obligativitatea fabricării, începând din 2035, doar a motoarelor de autoturisme şi autoutilitare care să nu mai emită particule poluante.

Ce spunea Nicușor Dan, în 2016: Ne dorim un Parlament care ‘să nu fie autist’

La insistenţele Germaniei, motoarele cu ardere internă vor putea fi produse şi după anul 2035, prin utilizarea de combustibili sintetici, cu emisii poluante zero. Însă nu vor mai putea fi fabricate motoare pe benzină, motorină sau de tip hibrid.

Editorial/ 6 MOTIVE pentru care niciun PSD-ist adevarat nu-l poate vota pe Nicusor Dan

Noul plan reprezintă o modificare a proiectului iniţial, aprobat de Parlamentul European la cererea Comisiei Europene, care permitea doar fabricarea motoarelor electrice începând din 2035.

Patru ministri israelieni il critica pe Nicusor Dan, care a sugerat ca premierul Benjamin Netanyahu ar putea fi arestat in Romania pe mandatul CPI: „Un lider al unei tari civilizate ar trebui sa fie alaturi de Israel, care a fost atacat de barbarii Hamas, similar atrocitatilor comise de nazisti in timpul Holocaustului… Moment de declin moral… Il felicit pe George Simion. A fost curajos, a ramas alaturi de Israel, a amintit lumii cine sunt adevaratii aliati”

„COREPER a aprobat planul ca acordul privind standardele în materie de dioxid de carbon pentru automobile să fie pe agenda Consiliului UE pentru Energie de marţi”, a anunţat Preşedinţia suedeză a Consiliului UE.

Italia, nemulţumită de accelerarea procedurilor
Guvernul Italiei este nemulţumit de accelerarea procedurilor, dat fiind că proiectul de compromis nu prevede şi motoare cu biocombustibili. Nu este clar dacă Italia va vota proiectul în cursul sesiunii programate marţi, afirmă surse guvernamentale de la Roma citate de publicaţia germană Die Zeit.
Surse din cadrul Uniunii Europene citate de publicaţia Il Fatto Quotidiano afirmă că Italia şi Polonia au votat împotriva planului UE, iar România şi Bulgaria s-au abţinut de la vot. Marţi, decizia în Consiliul UE pentru Energie va putea fi luată prin majoritate calificată. Italia admite că noile evoluţii modifică interpretarea şi vor permite menţinerea motoarelor cu ardere internă prin utilizarea de biocombustibili, dar solicită mai mult timp pentru analizarea efectelor asupra industriei auto.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468