
UPDATE:
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați, la data de 20 martie a.c., cu privire la producerea unui accident rutier, pe Drumul Național 1 B, la km 33+400 m, în afara localității Ceptura.
Aceștia s-au deplasat, de urgență la fața locului unde, au stabilit faptul că, o femeie de 45 de ani, în timp ce conducea un autoturism în care se mai aflau doi minori, pe Drumul Județean 102N, în afara localității Ceptura, pe sensul de deplasare Ceptura către Inotești, la intersecția cu Drumul Național 1B ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și semiremorcă condusă de un bărbat de 31 de ani.
Val de disponibilizări în Primăria Ploiești: 189 de angajați, trimiși în șomaj!
În urma producerii accidentului rutier, a rezultat decesul unui minor de 9 ani și vătămarea corporală a conducătoarei auto.
Din cauza leziunilor suferite, conducătoarea autoturismului nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, fiind transportată la unitatea medicală, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate, urmând să îi fie recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.
Știrea inițială:
Un copil de 10 ani a murit, vineri seara, dupa ce masima in care se afla a intrat in coliziune cu un TIR, pe DN 1B, la Ceptura
„Pompierii militari prahoveni intervin în aceste momente pentru gestionarea unui accident rutier produs în comuna Ceptura, pe DN1B, în care au fost implicate un autotren încărcat cu paleți și un autoturism.
La locul intervenției au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Mizil, precum și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detașamentul 2 Ploiești.
În evenimentul rutier au fost implicate 4 persoane, șoferul autoturismului, doi minori și conducătorul autotrenului. Cele trei persoane aflate în autoturism (un adult și doi minori) au fost găsite blocate în interior, fără a fi încarcerate, fiind necesară intervenția pompierilor pentru extragerea acestora.
Unul dintre minori, un băiat în vârstă de aproximativ 10 ani, a fost găsit în stare de inconștiență, în stop cardio-respirator, fiind începute imediat manevrele de resuscitare.
Toate persoanele implicate sunt evaluate la locul intervenției.
Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor depuse de echipajele de intervenție, victima a fost declarată decedată”, a transmis ISU Prahova.




De la „dușmanul de ieri”, la partenerul de nădejde de azi: Cum s-a „îndrăgostit” primarul Polițeanu de Bogdan Toader când a dat de greu
Control încrucișat ANAF și Curtea de Conturi la Primăria Ploiești: Se verifică finanțarea și contractele de la Târgul de Crăciun






