
Un nou serviciu destinat persoanelor adulte cu dizabilități a fost inaugurat astăzi la Ploiești, pe strada Ștrandului. Construcția și dotarea Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități au fost finalizate, iar lucrările au fost deja recepționate.
Potrivit Asociației Serviciilor Sociale și Comunitare Ploiești, centrul are ca obiectiv prevenirea reinstituționalizării persoanelor cu dizabilități, creșterea calității vieții acestora și sprijinirea traiului în comunitate, prin servicii care să contribuie la dezvoltarea autonomiei și a vieții independente.
Serviciile sunt destinate persoanelor adulte cu dizabilități care au domiciliul în Ploiești și dețin un certificat valabil de încadrare în grad de handicap. Beneficiarii pot proveni atât din sistemul de protecție, cât și din familie sau pot trăi independent, în situațiile în care mediul social neadaptat le limitează accesul la viața comunității.
Printre serviciile și activitățile care vor fi oferite se numără informarea și consilierea socială, consilierea psihologică, kinetoterapia și fiziokinetoterapia, precum și activități de dezvoltare a abilităților, inclusiv ateliere de pictură și tricotaje. Centrul va desfășura, de asemenea, activități pentru dezvoltarea abilităților lucrative, integrare și participare socială și civică, precum și activități de îngrijire și asistență.
Pentru admiterea în centru, persoanele interesate trebuie să îndeplinească mai multe criterii, printre care să aibă minimum 18 ani, domiciliul în Ploiești și certificat de încadrare în grad de handicap. De asemenea, acestea trebuie să poată participa activ la activitățile centrului, cu sau fără sprijin, și să nu manifeste comportamente care ar putea pune în pericol siguranța celorlalți beneficiari sau a personalului.
Admiterea se face pe baza unui dosar care include, între altele, cererea de admitere, documentele de identitate, certificatul de handicap, Planul Individual de Recuperare, Adaptare și Reintegrare Socială, documente privind veniturile, acte medicale și ancheta socială.
Evaluarea dosarelor va fi realizată de specialiștii centrului, în conformitate cu criteriile de eligibilitate prevăzute de legislația în vigoare și regulamentul serviciului social.




Consilierul ploieștean Mihai Apostolache propune înființarea unei Unități Centralizate de Achiziții la Primăria Ploiești
S-a semnat contractul pentru noul pod de la Drajna. Investiție de 32,5 milioane de lei după 91 de ani
Grațiela Gavrilescu, interpelare la Guvern: „Stop abuzurilor!” Deputata cere măsuri după declarațiile lui Dan Reșitnec




