Un puștan și un veteran sunt responsabili cu golurile la Petrolul. Dacă sezoanele trecute, veteranul Gicu Grozav a fost numărul 1 în această privință iată că în acest sezon un puștan i-a luat fața. Datorită “dublei” marcate în meciul cu Hermannstadt, tânărul Mihnea Rădulescu a ajuns la 4 goluri și este golgeterul echipei. Rădulescu a marcat de două ori, primul fiind spectaculos, chiar la poarta la care acum două runde i-a fost anulat o altă reușită de efect. De efect a fost și acțiunea lui Nana Bempah în urma căreia Grozav a marcat și a închis tabela, 4-1 cu Hermannstadt. Chiar dacă au oferit un fotbal spectaculos și sunt sus în clasament, Grozav îndeamnă la muncă și umilință.
Mihnea Rădulescu:’’Sunt fericit pentru această postură. În primul rând vreau să-mi ajut echipa, să lupt pentru mine și pentru familia mea și să ajungem cât mai sus. (Când promiți primul hatt-rick?n.r.) Important este să câștige echipa, asta este cel mai important. (Prima dublă în prima ligă, cui o dedici?n.r.) Mie și familiei mele.(Aștepți și o convocare de la naționala de tineret?)n.r.) Ce o vrea antrenorul de acolo. Eu întotdeauna o să dau totul fie aici, fie la echipa națională’’, a declarat golgeterul Petrolului.
Gicu Grozav:’’Încerc să țin pasul în clasamentul golgeterilor. În fiecare an, de când am revenit la Petrolul, am fost acolo în frunte. Acum, trebuie să țin eu pasul cu el, pentru moment e în față. Mă bucur pentru el, are nevoie de goluri, are nevoie de meciuri bune deoarece are tot viitorul în față. Trebuie să fie la fel de concentrat în continuare pentru că drumul e lung și greu în fotbal. Azi ești sus, mâine ești jos, dar avem și alți tineri talentați la echipă, cu mari calități. Eu îi încurajez și le doresc baftă, să fie acolo în top!’’, a declarat ,,căpitanul” Petrolului.
În anul în care Petrolul împlinește 100 de ani de existență și fundașul Marian Huja a “împlinit” 100 de meciuri în tricoul galben-albastru. Înaintea celui de al 101-lea joc, cel cu Sibiul, președintele clubului, Claudiu Tudor, i-a oferit lui Huja un tricou aniversar. Gestul oficialului petrolist, dar și numărul de jocuri strânse de fotbalist au fost aplaudate frenetic de miile de fani petroliști, prezenți pe ,,Ilie Oană”. Româno-portughezul a declarat că a fost nerăbdător să prindă meciul 100 la Petrolul.
Marian Huja:,,M-am simțit bine când am primit tricoul. De multe ori mă gândeam când mai vine meciul o sută și așa a fost să fie, prelungire de contract, meciul o sută și tricoul 100. Eu cred că am prins repede 100 de meciuri în cei patru ani aici în condițiile în care am avut și o accidentare gravă’’. Dacă Rădulescu este cel mai bun marcator în schimb, cel mai bun pasator este mijlocașul Sergiu Hanca, autor a 4 pase decisive oferite colegilor săi. Sursa foto:fcpetrolul.ro/razvan pasarica