Un român căutat internațional, care a intrat ilegal în SUA și a obținut un permis de conducere în statul New York folosind numele fotbalistului britanic David Beckham, a fost prins după ce a furat o brățară cu diamante în valoare de de dolari dintr-un magazin de bijuterii din Oceanside.
Consilierii PSD Ploiești propun prelungirea subvenției la gigacalorie pe perioada verii
Cetățeanul român, care a trecut ilegal granița SUA prin Mexic în 2022, face parte dintr-o rețea de crimă organizată și a folosit atât de multe identități false încât polițiștii nu îi cunosc numele real, a spus Bruce Blakeman, șeful executiv al comitatului, într-o conferință de presă.
„Se pare că am fost vizitați de o celebritate în comitatul Nassau – David Beckham”, a spus Blakeman jurnaliștilor.
„Deși acesta nu este fotbalistul, este tot o celebritate, pentru că individul este căutat în multe țări”, a adăugat el.
Polițiștii din Nassau au precizat că fugarul și iubita lui, identificată drept Veta Rostas, au intrat pe 23 octombrie în magazinul Kravitz Jewelry din Oceanside și au plecat cu o brățară cu diamante în valoare de de dolari.
Anchetatorii au folosit tehnologie de recunoaștere facială din imaginile camerelor de supraveghere și au emis un buletin informativ care a ajuns la un analist de criminalitate din Marea Britanie, acesta reușind să-l identifice pe fugar.




Emil Drăgănescu, administratorul public al Prahovei, mesaj de Ziua Drapelului: „Între Klauss, Dominic sau Siegfried, parcă mai mult îmi plac numele: Sorin, Nicușor, Victor”
Alertă maximă pe strada Andrei Mureșanu: Un copac complet putrezit stă să cadă FIX pe o trecere de pietoni! Domnule Polițeanu, mai lăsați Facebook-ul?

