
Phonline.ro continuă serialul Harta Rușinii – Cele mai urâte locuri din Ploiești. După zona Dâmbu și cartierul Mimiu, episodul al treilea este dedicat cartierului Mitică Apostol, locul unde oamenii cu buletin de Ploiești trăiesc mai rău ca la țară și unde, abia acum, ajung apa și canalizarea. De promisiuni s-au săturat, dar nu și-au pierdut simțul umorului: „Noi suntem în război. Aici e Ucraina. Lăsați-mă să mă întorc în buncărul meu!”
Alt ploieștean, îmbătrânit de necazuri și sprijinit într-o cârjă, a făcut o comparație amară cu comunele din jurul orașului, unde până și animalele merg pe drumuri mai bune: „La Târgșoru Vechi, doamna vaca are asfalt până în sat! Noi nu merităm, că aparținem de Ploiești…”
Aceasta este, de fapt, realitatea traiului în cartierele mărginașe ale Ploieștiului. Mai rău ca la țară!
Cartierul Mitică Apostol are câteva străzi asflatate, dar măcinate de lucrările la canalizare. În rest, oamenii n-au străzi de oraș, ci ulițe pline de noroi la fiecare ploaie sau zăpadă care se topește. Buletinul de Ploiești vine la pachet cu taxele și impozitele aferente, dar când este vorba despre condiții civilizate de trai, nu are nicio valoare. Uitați dincolo de centura Ploieștiului, de parcă ar fi ai nimănui, oamenii au devenit experți la ocolirea gropilor și mersul prin noroaie. Sporturi locale de tradiție în Ploiești, cu concurență mare…
De la luptătorii din războiul noroaielor nevoiți să-și curețe încălțările înainte de a intra în curte, la bătrânii veterani ai aceluiași război care merg șchiopătând la magazin, de la copiii care ajung la școală cu pantofii încărcați de pământ, la tinerii care se simt abandonați de autorități, cartierul Mitică Apostol este bine definit pe Harta Rușinii. Vorbim de rușinea autorităților locale, pentru că oamenii sunt gospodari, proprietățile sunt îngrijite, iar impozitele sunt plătite la timp.
Ei își fac datoria. Voi când?
Cartier Mitică Apostol




Deputatul AUR Andrei Gușă acuză manevrele primarului Polițeanu pentru Târgul de Crăciun: „A găsit „vinovați” ca să ascundă propriile manevre cu firma Authentic Technology Events!”
Virgil Nanu s-a întâlnit cu ministrul Dezvoltării pentru finanțarea Centurii Păulești. Proiectul, tot mai aproape de realizare
Carmen Băjenaru, profesor de istorie și consilier local, numită inspector școlar general adjunct al ISJ Prahova




