
Un incendiu s-a produs în această dimineață, în jurul orei 06:45, în comuna Valea Călugărească, satul Coslegi.
La fața locului au fost mobilizate 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă și un echipaj de prim ajutor SMURD.
La sosirea echipajelor de pompieri incendiul se manifesta generalizat la o locuință, de tip parter și mansardă, pe o suprafață totală de aproximativ 200 mp, pompierii reușind să împiedice propagarea focului la construcţiile învecinate. Așadar, la acest moment incendiul este localizat. Se lucrează pentru lichidarea acestuia.
Nu au fost raportate victime, a transmis ISU Prahova. Cauza probabilă: focul a ponit de la un șemineu.
Alte două incendii s-au produs în noaptea de luni spre marți, în localitățile Măgureni, respectiv Pleașa.
La Măgureni, au luat foc două locuințe, iar pompierii au reușit să împiedice flăcările să ajungă și la alte case.
Două persoane au suferit atacuri de panică, însă au refuzat transportul la spital.
În incendiul de la Pleașa a ars o casă, pe o suprafață de 150 mp. Și aici, pompierii s-au luptat să izoleze incendiul, reușind să salveze locuințele vecinilor. La finalul intervenției, pompierii au stabilit că incendiul a pornit, cel mai probabil, de la jarul sau scânteile prevenite de la o sobă.




Carmen Băjenaru, profesor de istorie și consilier local, numită inspector școlar general adjunct al ISJ Prahova
Virgil Nanu cere repornirea rafinăriei Lukoil Petrotel din Ploiești: „În joc sunt locurile de muncă și veniturile a 3.000 de angajați”
Bogdan Toader îl ironizează pe Mihai Polițeanu: „În 2026, să aduci capacele de canalizare la nivelul asfaltului a devenit motiv de laudă”







