
Creștem acasă, jucăm pentru Prahova! Este sloganul sub care directorul Clubului Sportiv Județean Prahova, Ionuț Urzeală, a prezentat bilanțul activității în cele șase luni de la preluarea funcției. Șeful CSJ Prahova a anunțat lansarea unui nou proiect – „alPHa” – care prioritizează sportul prahovean autentic.
„A fost o perioadă în care am pus ordine, am reașezat lucrurile și am încercat să redăm clubului stabilitate și direcție. Nu a fost simplu – am luat decizii grele, am trecut prin momente delicate – dar toate cu un singur scop: să păstrăm tradiția vie și să pregătim terenul pentru viitor.
Am continuat să investim în ramurile tradiționale ale clubului, handbal și baschet, iar în ceea ce privește voleiul, chiar dacă acum este suspendat, rămâne parte din identitatea noastră și îl vom readuce atunci când contextul o va permite. În prima etapă, am ales să ne concentrăm pe ramura feminină, acolo unde avem tradiție, rezultate și susținere din partea comunității. Am făcut asta și pentru a respecta munca cluburilor care deja au construit solid la masculin, cum este cazul CSM Ploiești la baschet băieți.
Din această filozofie se naște motto-ul nostru: Creștem acasă. Jucăm pentru Prahova.
Ne dorim ca echipele de seniori să fie construite pe baza jucătoarelor crescute aici, în Prahova, pentru că sportul de performanță începe de acasă, cu identitate locală și cu valori clare.
Și aici vine partea cea mai frumoasă. Astăzi vă prezentăm alPHa Prahova – noua noastră identitate. Dar alPHa nu înseamnă doar un logo sau un manual de brand. Este povestea unui mod de a fi.
Omul alPHa înseamnă autodepășire, reziliență, curaj, disciplină și spirit de echipă. Este cel care știe că succesul nu vine doar din talent, ci din muncă și consecvență. Este cel care se ridică atunci când e greu și care înțelege că nu poate reuși singur, ci doar împreună.
De aceea, noua noastră strategie pornește din școli, continuă cu parteneriate reale cu cluburile locale și ajunge până la echipe de seniori cu identitate prahoveană. În paralel, lansăm un program unic de educație prin sport, prin care vrem să formăm nu doar sportivi mai buni, ci și caractere puternice.
În concluzie, astăzi nu vorbim doar despre ce am făcut în ultimele șase luni, ci și despre direcția în care mergem. O direcție care are în centru comunitatea, educația și performanța cu identitate locală”, a spus directorul CSJ Prahova în cardul unei conferințe de presă.
Într-un interviu acordat phonline.ro, Ionuț Urzeală a vorbit și despre atragerea de sponsori și a transmis un mesaj pentru cei care vor să susțină dezvoltarea sportului prahovean practicat – foarte important – de sportivii din Prahova, dar și pentru toți iubitorii sportului din județ.
Pe echipamentul de joc se regăsește, începând din acest sezon competițional, conceptul „alPHa”, noua identitate a Clubului Sportiv Județean Prahova.




Trei școli din Ploiești primesc imprimante 3D profesionale prin proiectul ECOLAB 3D – Laboratorul Reciclării
Ionuț Stroe, deputatul PNL fotografiat la manichiură, se încurcă în minciuni. Își schimbă declarațiile de la o zi la alta și se contrazice singur
Prefectura Prahova pregătește planul de măsuri pentru iarna 2026-2027. Noul prefect, Cătălina Bozianu, a discutat cu reprezentanții ISU




