
Mai multe persoane sunt cercetate pentru înșelăciune, după ce au convins un bărbat – cetățean străin – să le dea 320.000 de euro. Polițiștii au efectuat percheziții joi dimineață în trei comune din Prahova. Patru persoane au fost ridicate pentru audieri.
Potrivit unor surse, persoanele în cauză au invocat probleme financiare și medicale, solicitând victimei să-i ajute cu diferite sume de bani.
Europarlamentarul Adrian Axinia (AUR): „Au început să-l lase nervii pe Nicușor Dan”
,,Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Prahova, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, în județul Prahova, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de înșelăciune.
În fapt, în perioada martie – decembrie 2024, persoanele cercetate pentru comiterea faptelor ar fi indus în eroare, invocând împrejurări nereale, o altă persoană.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 320.000 de euro.
4 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție, pentru audieri.
Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova și de cel al jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile Matei Basarab Ploiești
Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție,, a transmis IPJ Prahova.




Consilierul AUR din Boldești-Scăeni Răzvan Tănase acuză politizarea proiectului ANL: „Unele apartamente ajung la rude ale primarului Florin Dincă și ale viceprimăriței”
Bogdan Toader, PSD Prahova: Prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază îi ajută pe români să facă față scumpirilor




