
Șapte șoferi care erau angajați la o firmă din Buzău pentru transport internațional de mărfuri au fost vizați de percheziții, miercuri. Aceștia sunt cercetați pentru furt de marfă în valoare de 55.000 de euro.
,,Astăzi, 22 iulie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești – Secția nr. 2 Poliție, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară, în județul Buzău, precum și în județul Prahova, într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de delapidare.
Grațiela Gavrilescu acuză Guvernul că ține „în așteptare” Legea femicidului: „Poate salva vieți”
Din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit că, în perioada martie – iunie 2026, mai multe persoane, angajate în calitate de conducători auto în cadrul unei societăți comerciale cu obiect de activitate transportul internațional de mărfuri, și-ar fi însușit, fără drept, bunuri pe care le-ar fi transportat pe rute internaționale, cauzând un prejudiciu de aproximativ 55.000 de euro.
La activități participă polițiști din cadrul Biroului de Combatere a Infracțiunilor Contra Patrimoniului și Persoanei, Biroului de Combatere a Furturilor din Locuințe, specialiști criminaliști din cadrul I.P.J. Prahova și I.P.J.Buzău, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Buzău și ai Secției nr. 5 Poliție Rurală Costești, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești.
La sediul unității de poliție vor fi conduse 7 persoane, în vederea audierii.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare, în vederea stabilirii întregii situații de fapt, identificării tuturor persoanelor implicate, documentării activității infracționale și recuperării prejudiciului.
Facem precizarea că efectuarea perchezițiilor domiciliare și desfășurarea urmăririi penale reprezintă activități specifice procesului penal și nu sunt de natură să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție,, a transmis IPJ Prahova.




ORGANIZATORII DRIFTURILOR CARE AU DISTRUS ASFALTUL DIN PLOIEȘTI, AMENDAȚI CU 15.000 DE LEI LA BUCUREȘTI: Garda de Mediu i-a taxat pentru poluare, în timp ce la Ploiești și-au făcut de cap!
SURSE | PSD nu intenționează să voteze Guvernul Niculescu. Dacă Guvernul pică iar la vot, PSD propune anticipate




