
Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte a achiziționat, printr-un program derulat de primăria orașului, doi roboți pentru combaterea infecțiilor nosocomiale. Este doar unul dintre proiectele implementate la unitatea medicală care, cu sprijin din partea autorităților și cu un management pe măsură, s-a dezvoltat continuu și oferă servicii medicale pentru o gamă largă de specialități, de la cabinetele din ambulatoriu și pediatrie, la imagistică performantă și paliație.
Ultima achiziție, de care personalul medical și conducerea spitalului sunt foarte mulțumiți, sunt cei doi roboți pentru dezinfecție, specializați pentru infecțiile nosocomiale.
Botezați Miki și Teddy, cei doi roboți sunt de mare ajutor și au devenit indispendabili pentru siguranța pacienților. Gradul de ocupare la Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte este aproape complet. 90 la sută din cele 180 de paturi sunt ocupate, iar oamenii vin de peste tot, din localitățile de pe Valea Teleajenului, până spre Ploiești, din cele care se întind spre zona de nord-est a județului și chiar din Buzău, până la Întorsură, în Covasna!
Spitalul dispune de un computer tomograf pus în funcțiune în 2019, care furnizează servicii de imagistică medicală de înaltă calitate, fapt remarcat, după cum spune managerul Marian Nicolae, și de specialiștii de la marile spitale din București.
În curând, unitatea medicală din Vălenii de Munte va dispune și de un aparat RMN. Achiziția este în procedura de licitație, iar aparatul va fi montat într-o clădire nou-nouță, finalizată deja în proporție de 95 la sută.
Iarăși lucru rar, la Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte funționează deja o secție de paliație, decizia pentru înființarea acesteia fiind luată în urma numeroaselor solicitări primite pentru îngrijirea persoanelor vârstnice care au nevoie de asemenea servicii.
De altfel, spitalul este în continuă dezvoltare, pe infrastructură și dotări. Contează mult pentru medicii care își desfășoară activitatea aici. Iar pentru medicii care aleg să vină la Vălenii de Munte de la distanțe mai mari, Primăria construiește un bloc de locuințe destinate acestora.
PHonline.ro a realizat un interviu cu managerul Marian Nicolae. De 12 ani în funcție, acesta a fost implicat în modernizarea și creșterea calității serviciilor pentru pacienți, care au făcut din Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte una dintre cele mai importante si mai bine dotate unități medicale din județ.




Scandal în Consiliul Local Ploiești! Polițeanu cere 410.000 de lei pentru artificii, drone și spectacole. PSD acuză o nouă atribuire cu dedicație pentru Târgul de Crăciun
Subprefectul Robert Lungu, acțiune antidrog în școlile din Prahova: „Nu e suficient să le spunem copiilor să se ferească. Trebuie să le explicăm de ce!”
Parbrizarii au împânzit din nou intersecțiile din Ploiești! Se doarme la Poliția Locală și în Primărie?




