VIDEO Strigător la cer! O gravidă dată afară din spital pe motiv că nu sunt locuri a născut pe trotuar. Ce spun autoritățile

VIDEO Strigător la cer! O gravidă dată afară din spital pe motiv că nu sunt locuri a născut pe trotuar. Ce spun autoritățile

Un incident deosebit de grav a avut loc luni dimineața la Spitalul Urziceni din județul Ialomița. O gravidă ar fi fost dată afară din spital pe motiv că nu ar fi locuri. Tânăra de 24 de ani, care era în travaliu, a născut pe trotuar în fața spitalului, iar totul a fost filmat. Imaginile revoltătoare au ajuns pe internet, apoi în atenția poliției.

PSD Prahova a depus la Tribunal listele candidaților pentru parlamentare. Bogdan Toader pe primul loc la C. Deputatilor, iar Florin Jianu, la Senat

A născut în fața spitalului cu personalul de la ambulanță

În imaginile devenite virale se vede femeia întinsă pe trotuar. Este filmat chiar momentul în care aceasta naște, asistată fiind de personalul SMURD.

Virgiliu Nanu şi Mihai Polițeanu, alături de premierul Marcel Ciolacu la Centenarul FC Petrolul Ploieşti

Gravida a ajuns la spitalul din Urziceni în jurul orei 5 dimineața și ar fi fost preluată de o asistentă. Pentru că la acel moment în spital nu era medicul ginecolog, asistentele au sunat la 112 și au solicitat o ambulanță care să transfere pacienta la spitalul din Slobozia.

Prezențe de marcă la Centenarul Petrolului! Marcel Ciolacu, printre fanii „lupilor”! Adrian Mutu e și el prezent pe „Ilie Oană”

Este neclar cum a ajuns femeia să nască pe trotuar, chiar în fața spitalului, asistată doar de personalul SMURD, așa cum reiese clar din imaginile filmate.

Cel care a filmat și a publicat imaginile susţine că femeia nu a fost primită în spital pe motiv că nu au locuri şi că a venit prea târziu, dar se pare că la acea oră nu exista nici medic ginecolog de gardă.

În ce lume trăim!!!!!! România lucrului bine făcut! Cum este posibil așa ceva?! Femeia asta naște în fața spitalului Urziceni! În spital nu a fost primită pe motiv că nu au locuri și că a venit prea târziu. A fost dată afară din spital și a născut în fața spitalului, pe trotuar! Groaznic!”, a scris Nicu Tudor, pe Facebook, postând și imaginile, care au devenit virale, fiind distribuite în mai puțin de patru ore de aproape de utilizatori facebook.

Mai multe anchete

Polițiștii au s-au autosesizat la vederea imaginilor postate pe rețelele sociale. Echipe de la Investigații Criminale și de la Ordine Publică au ajuns la spitalul din Urziceni.

”Ca urmare a imaginilor apărute în mediul online, cu privire la o femeie care naște în fața unei unități medicale, în județul Ialomița, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița este abilitat să comunice următoarele: La data de 31 iulie , polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița s-au sesizat din oficiu, deplasându-se la unitatea medicală în cauză, urmând a se efectua verificări pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, se arată în comunicatul poliției.

Reacția Ministerului Sănătății 

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a declarat că imediat ce a văzut imaginile îngrozitoare de la Urziceni a trimis Inspecția Sanitară. 

„Am văzut imaginile de la Urziceni. În momentul de față, Inspcția Sanitară de Stat încearcă să reconstituie exact respectiva situație și vă vom pune la dispoziție toate informațiile pe care le avem precum și măsurile care vor fi luate”, a declarat luni ministrul Rafila.

„Este inacceptabil că la Spitalul Municipal din Urziceni, aflat în subordinea Primăriei din oraș, s-a întâmplat un eveniment de o gravitate deosebită, deoarece o femeie gravidă nu a fost asistată și supravegheată de personalul spitalului și a născut în spațiul exterior Compartimentului de Primiri Urgențe”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.

Ministrul Rafila a anunțat că luni după-amiază va avea loc o videoconferință cu toate Direcțiile de Sănătate Publică județene și a municipiului București. 

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191