Este alertă în județul Mehedinți, din cauza viperelor. De altfel, spitalele au început deja să își facă stocuri de vaccin antiviperin. În ultima perioadă, jandarmii au fost chemați să intervină tot mai des pentru înlăturarea șerpilor din zonele locuite.
În fața caselor, pe străzile din oraș sau printre mașini – șerpii își fac apariția în zone aglomerate.
Adevărul lui Andrei Volosevici: un interviu “pe bune” despre realitatea din ultimii 4 ani
Bărbat: I-a căzut unei femei din pom una, una era călcată de mașină și una era pe frunze, jos. Ele sar, trebuie sa ai grijă, ele stau colac și sar.Femeie: Aici, pe malul Dunării, aici în centru. Mi-a spus o vecină că a văzut un șarpe mare de la apă.
Specialiștii au și o explicație pentru invazia de șerpi.
Amalia Dumbravă, biolog: Un sezon acum foarte ploios, care a adus cu sine foarte mulți șerpi de apă. De cele mai multe ori viperele sunt confundate cu șerpii de apă, și aceștia sunt cei mai frecvent întâlniți, chiar și pe lângă localități.
Odată cu venirea căldurii, jandarmii au intervenit în 16 situații în care a fost semnalată prezența unui șarpe, doar în județul Mehedinți. În două dintre cazuri, a fost vorba despre vipere, șerpi extrem de veninoși, a căror mușcătură poate fi fatală. Spitalele din zonă și-au făcut stocuri de vaccin.
Adrian Cican, managerul Spitalului Municipal Orșova: Avem șase doze. Este perioada de vârf în care și turismul a început să fie la cel mai înalt nivel în zona Clisurii Dunării.
Gheorghe Cristescu, medic: Cât mai rapid trebuie vaccinat. În primele 4 ore, că după aceea dă tulburări de coagulare, sângerare, ajunge în organism și poate să fie fatal.
Claudia Mendea, purtător de cuvânt IJJ Mehedinți: În majoritatea cazurilor, prezența șerpilor a fost semnalată în gospodăriile oamenilor, în proximitatea locuințelor sau în fața scărilor de bloc.
Specialiștii le mai recomandă oamenilor ca atunci când ajung în zone cu vegetație abundentă, unde pot apărea șerpi, să poarte încățăminte adecvată, să fie foarte atenți unde se așează.
Reporter: Elena Alexandru / Operator: Dan Stancu