Recomandări video

Loading videos...

Virgil Ianțu, ironie la adresa lui Dan Negru: „V-ați speriat puțin, știu”

Virgil Ianțu, ironie la adresa lui Dan Negru: „V-ați speriat puțin, știu”

În loc să fie doar un moment festiv, ceremonia în care Virgil Ianțu a primit titlul de cetățean de onoare al Timișoarei a atras atenția și printr-o replică acidă adresată lui Dan Negru. Gluma făcută de prezentator pe scenă a fost imediat remarcată și comentată.

Fostul judecător ICCJ Ana Roxana Tudose spulberă administrația locală în scandalul «Domnul Goe»: „Ați vrut să fiți ‘ioropeni’, dar iar v-a dat Nenea Iancu peste nas!”

Numele lui Dan Negru s-a aflat printre cele vehiculate pentru acordarea titlului de cetățean de onoare al Timișoarei, însă, în final, distincția i-a fost oferită lui Virgil Ianțu. Înaintea ceremoniei, Dan Negru a publicat un mesaj pe rețelele de socializare, în care a transmis că ar fi onorat de o astfel de recunoaștere, dar că nu consideră că o merită în acest moment.

Lecție de stil și cultură de la Prefectul județului! Daniel Nicodim le dă cu adevărata artă în cap celor de la Art Town: Paralelă usturătoare între opera lui Irimescu și kitsch-ul de la Gara de Sud!

„Mulțumesc, dar nu merit. Nu am susținut niciodată vreun proiect sau vreun om politic. Astfel de distincții sunt, de obicei, recompense politice acordate celor aflați în viață. Poate mă înșel, nu știu. (…) Nu mă pricep la chestii politice. Și NU mi-ar plăcea. Dar mă onorează gândul. Mulțumesc!”, a scris prezentatorul TV pe pagina sa de Facebook.

Profesorul Dan Culicovschi spulberă scuzele din scandalul «Domnul Goe»: „E imposibil ca așa-zisa ‘artistă’ să nu se fi gândit la influențele progresiste! Un kitsch tipic!”

Replica lui Virgil Ianțu a atras toate privirile

În cadrul ceremoniei, Virgil Ianțu a urcat pe scenă pentru a primi oficial titlul din partea primarului Dominic Fritz. În discursul său de mulțumire, prezentatorul a făcut o glumă care a fost interpretată ca o ironie la adresa lui Dan Negru.

„Dragii mei, nu e un moment foarte ușor pentru cine ajunge în această poziție, în această postură. Vreau pentru început să mulțumesc Consiliului Local, să mulțumesc Primăriei, domnului primar, dar să știți că refuz să consider că premiul acesta sau acest titlu este doar al meu. V-ați speriat puțin, știu. Eu măcar am calitatea să pot refuza. Alții refuză ce nu li s-a propus”, a declarat Virgil Ianțu, pe scena evenimentului din Timișoara.

Ce înseamnă titlul de cetățean de onoare

Mai multe pentru tine

Titlul de cetățean de onoare este o distincție acordată de autoritățile locale persoanelor care s-au remarcat prin contribuțiile aduse comunității sau prin realizările din domeniul lor de activitate. Acesta are un caracter simbolic și nu oferă cetățenia română ori drepturi civile și politice suplimentare.

Fiecare consiliu local stabilește propriile criterii pentru acordarea acestei distincții, iar, în anumite situații, titlul poate fi retras prin hotărârea autorităților locale.

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468