Vladimir Putin și Kim Jong Un au făcut schimb de cadouri. Printre daruri, o limuzină, un pumnal și un set de ceai

Vladimir Putin și Kim Jong Un au făcut schimb de cadouri. Printre daruri, o limuzină, un pumnal și un set de ceai

O limuzină de fabricație rusă, un set de ceai, un pumnal și lucrări de artă, se numără printre cadourile schimbate de președintele rus Vladimir Putin și Kim Jong Un, în cadrul vizitei liderului de la Kremlin în Coreea de Nord.

Crimă cu premeditare! Ploieştenii, ucişi de marii poluatori sub privirile nepăsătoare ale autorităților plătite SĂ TACĂ! CAMPANIE Phonline.ro şi Observatorulph.ro

Putin a fost primit în Coreea de Nord cu o ceremonie fastuoasă. El a fost întâmpinat cu zâmbete și îmbrățișări de Kim Jong Un. Baloane și afișe uriașe ale celor doi lideri împodobeau clădirile din Phenian. Președintele rus, care a avut o discuție unu la unu cu Kim Jong Un timp de două ore, i-a oferit cadou liderului nord-coreean o limuzină Aurus de lux, a informat presa de stat rusă, citându-l pe consilierul Kremlinului Yuri Ushakov, scrie BBC.

Primarul Volosevici a dispus depunerea celui de al doilea proiect cu finanțare europeană pentru creșterea eficienței energetice a CET Brazi

Cei doi șefi de stat au fost fotografiați și filmați făcând o tură într-un Aurus, cu Putin la volan, dar nu este clar dacă era vorba chiar de mașina proaspăt dăruită.

Teroare în Păuleşti! Un urs umblă nestingherit prin comună, în timp ce primarul „Tudorică” îşi vede liniştit de concediu

În februarie, Putin i-a făcut cadou lui Kim o limuzină Aurus, de fabricație rusă, model folosit și de liderul rus. Acesta a fost livrat Coreei de Nord, încălcând sancțiunile ONU.

Kim Jong Un este pasionat de mașini și se crede că are o colecție consistenă de vehicule străine de lux. Nu este clar ce model Aurus i-a fost oferit de data aceasta.

De-a lungul timpului a fost văzut într-o limuzină Maybach, mai multe mașini Mercedes, un Rolls-Royce Phantom și un vehicul utilitar sport Lexus.

De asemenea, liderul rus i-a oferit lui Kim un set de ceai și un pumnal de amiral.

Ushakov a descris setul de ceai ca fiind unul „foarte frumos”, potrivit agenției de stat Tass.

Dar și lui Putin i-au fost oferite „cadouri foarte bune”, potrivit sursei citate. Yuri Ushakov a spus că acestea au inclus lucrări de artă, despre care a sugerat că sunt „legate de imaginea” președintelui, inclusiv busturi, „destul de reușite”, a mai spus consilierul pentru Tass.

Spectacolul oferit de cei doi lideri, care transmite ideea de unitate între cele două națiuni, vine într-un moment în care ambele țări se confruntă cu izolarea internațională.

Legăturile dintre cele două state au crescut în ultimii ani, mai ales după invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022.

Sunt indicii că Coreea de Nord furnizează Rusiei artilerie, rachete și rachete balistice pentru război, în ciuda sancțiunilor internaționale impuse ambelor țări, dar cele două țări neagă încălcarea sancțiunilor.

În timpul discuțiilor, Putin i-a mulțumit lui Kim pentru „sprijinul său constant și neclintit pentru politica rusă, inclusiv în direcția ucraineană”.

Kim a spus că relațiile dintre cele două țări „intră într-o perioadă de nouă înflorire”, numind Rusia „cel mai onest prieten” al Coreei de Nord.

Cei doi au semnat un acord pentru a se ajuta reciproc în caz de „agresiune”.

Kim și Putin s-au întâlnit ultima dată în septembrie, când liderul de la Phenian a vizitat Cosmodromul Vostochny din Orientul Îndepărtat al Rusiei. A fost prima sa călătorie în străinătate, în ultimii patru ani.

În timpul acelei vizite, el a inspectat limuzina Aurus deținută de Putin și a fost invitat să stea pe bancheta din spate. Și atunci au făcut schimb de cadouri, printre care s-au aflat și arme.

Putin l-a invitat pe Kim la Moscova pentru următoarea lor întâlnire.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191