
Astăzi a avut loc lansarea volumului „Alexandru Cretzianu – arhiva Hoover-Stanford”, într-un eveniment desfășurat în prezența unui auditoriu de excepție.
VIDEO. Vocea străzii: Ce te enervează cel mai tare la Ploiești?
Autorii Alexandru Cristian, Eugen Stănescu, Iulia Stănescu și Mircea Cosma au prezentat lucrarea, descrisă drept una dintre acele rare contribuții istorice care reușesc să reconstruiască, cu finețe și rigoare, portretul unui diplomat ce a activat într-una dintre cele mai tensionate perioade ale istoriei Europei.
Volumul se remarcă prin valoarea sa documentară, autorii reușind să adune laolaltă fragmente disparate de documente, scrisori, rapoarte și memorii păstrate vreme de decenii la Hoover Institution din Statele Unite. Lucrarea aduce în atenția publicului contribuția remarcabilă a diplomatului Alexandru Cretzianu, oferind un important act de restituire istorică.
Grupul Ferrucio din Prahova face un hotel în podgoria Boldeşti Scăieni, investiţie de 2,5 mil. euro
În cadrul lansării, autorii au oferit autografe reprezentanților Societății Cultural-Istorice „Mihai Viteazul” și Fundației „Constantin Stere”, delegației din Sectorul Botanica, Chișinău, formată din pretora Diana Guba și directorul Grădinii Zoologice Chișinău, Roman Crețu, precum și oficialilor din administrația județeană și locală: Emil Drăgănescu – administrator public al CJ Prahova, Mircea Tănase – subprefect, și primarilor comunelor Cornu, Drăgănești, Tomșani, Valea Călugărească, Aluniș, Tătaru și Bucov.
Au fost, de asemenea, prezenți Mihai Pavel – fost secretar general al CJ Prahova, reprezentanți ai Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, ai Parcului Memorial „Constantin Stere”, precum și consilierii județeni Alina Ene, Beatrice Gâjman și Răreș Enescu.
În cadrul intervențiilor publice, au luat cuvântul Alina Ene, director adjunct al Parcului Memorial „Constantin Stere”, și Andrei Țurcanu, coordonator al programului „Prahova Centenar”.
Autorul Mircea Cosma a subliniat destinația multiplă a lucrării:
„Această carte este pentru istorici, studenți, pasionați de diplomație, dar și pentru cititorii care simt că adevărata istorie este făcută din oameni și din alegerile lor.”
Evenimentul s-a încheiat într-o notă solemnă, cu depunerea de flori la busturile lui Constantin Stere, Ion Brătianu și Iancu Flondor, acesta din urmă fiind una dintre personalitățile decisive în realizarea unirii Ducatului Bucovinei cu Regatul României la 28 noiembrie 1918.





Primarul Vlad Oprea cere reguli mai corecte pentru finanțarea orașelor, la discuțiile despre bugetul pe 2026






