Washington Post: Ucraina a început contraofensiva. Se dau lupte în regiunea Zaporojie. Ucrainenii lovesc pozițiile rusești cu HIMARS

Washington Post: Ucraina a început contraofensiva. Se dau lupte în regiunea Zaporojie. Ucrainenii lovesc pozițiile rusești cu HIMARS

Ucraina a început contraofensiva, scrie The Washington Post care citează surse din armata ucraineană. Luptele s-ar da în regiunea Zaporojie, unde armata ucraineană ar încerca să taie legătura dintre forțele rusești și Crimeea. Conform surselor media rusești, trupele ucrainene au început să bombardeze masiv pozițiile rusești cu rachete HIMARS. În acest timp, președintele Volodimir Zelenski a vizitat, joi, regiunea inundată din Herson, în urma distrugerii barajului Nova Kahovka și le-a mulțumit salvatorilor și voluntarilor. În jur de de oameni vor avea nevoie de evacuare, estimează autoritățile.

VIDEO/ Primarul Andrei Volosevici a răbufnit la adresa managerului Spitalului Județean: La Terapie Intensivă lipsesc medicamente esențiale! Familiile şi le cumpără!”

Șoigu cere accelerarea livrării de echipamente militare

ACTUALIZARE Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a cerut reducerea timpului de livrare a echipamentelor militare către forţele care luptă în Ucraina, în faţa ofensivei ucrainene pe linia frontului, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Comunele Gornet şi Drăgăneşti au atras peste 5 milioane de euro, prin „Anghel Saligny”. Prefectul Virgiliu Nanu, alături de cei doi primari, la semnarea contractelor de finanțare

„Inamicul a încercat să atace astăzi. În doar două ore, băieţii noştri au distrus dimineaţă 30 de tancuri şi 10 vehicule de luptă de infanterie. Prin urmare, este nevoie de acest echipament. Să ne grăbim!”, a subliniat generalul rus în timpul unei vizite la trupele din districtul militar vestic, a precizat departamentul său într-un comunicat.

Conferinta de presa la PSD Ploiesti/ Gheorghe Sîrbu, fost PNL: „Roberta Anastase ne zicea sa blocam investitiile in Ploiesti. M-a pus invlusiv pe mine sa votez impotriva mea!”

Rusia insistă că Ucraina şi-a lansat deja contraofensiva în regiunile Doneţk şi Zaporojie, deşi Kievul a arătat cu o zi înainte că aceasta nu a început încă.

În timpul vizitei sale în districtul militar de vest, Şoigu a verificat pregătirea vehiculelor blindate şi a armelor pentru a fi trimise pe linia frontului, precum şi întreţinerea acestora.

„Ministrul a cerut ca timpul de primire a echipamentelor de la întreprinderi (din industria militară rusă) să fie scurtat şi ca acestea să fie pregătite cât mai curând posibil pentru a fi expediate către unităţile forţelor armate’, a precizat Ministerul Apărării.

Şoigu a atras, de asemenea, atenţia conducerii Direcţiei principale a blindatelor din cadrul Ministerului Apărării asupra instalării de protecţie suplimentară pe tancuri înainte ca acestea să fie trimise pe front.

Totodată, ministrul apărării a acordat o atenţie deosebită „livrării la timp a muniţiilor şi rachetelor” către unităţile ruseşti, precum şi coordonării de luptă în instruirea forţelor.

Rușii au publicat imagini cu tancuri germane Leopard și blindate americane Bradley folosite de trupele ucrainene la Zaporojie

ACTUALIZARE 16:00 Rușii au publicat joi pe rețelele sociale imagini care prezintă tancuri și blindate occidentale folosite de trupele ucrainene în ceea ce pare a fi un asalt realizat de unitățile ucrainene în cadrul unei operațiuni de arme combinate pe frontul de la Zaporojie.

Conform surselor rusești – neconfirmate până acum de oficialii Kievului – în asalt au luat parte tancuri germane Leopard 2A4, Leopard 2A6 și blindate americane Bradley și M113.

Imaginile au fost geolocalizate în regiunea Zaporojie.

Armata ucraineană bombardează pozițiile rusești cu HIMARS

ACTUALIZARE 15:30 Sursele media ruse și bloggerii militari ruși anunță că trupele ucrainene au atacat tranșeele rusești din regiunea Zaporojie cu rachete HIMARS. Dacă această informație se confirmă, ar fi pentru prima oară când armata ucraineană folosește HIMARS pentru lovirea directă a liniilor de apărare ale Moscovei.

Joi, 8 iunie, la ora 5 dimineața, ucrainenii ar fi reușit să ocupe o „înălțime” la sud de orașul Orihiv, din regiunea Zaporojie.

Până acum, ucrainenii foloseau HIMARS-urile pentru a lovi în adâncime obiective militare importante (centre de comandă, depozite de muniții etc.)

Washington Post: Ucraina a început contraofesniva

ACTUALIZARE 15:00 Ucraina a început contraofesniva, scrie The Washington Post care citeză surse din armata ucraineană. Luptele s-ar da în regiunea Zaporojie, unde armata ucraineană ar încerca să taie legătura dintre forțele rusești și Crimeea și să întrerupă liniile de aprovizionare.

Mișcările de trupe sunt confirmate și de bloggerii militari ruși, dar și de foști comandanți din armata rusă, care spun că s-au făcut până acum mici incursiuni și nu breșe majore.

Atacurile ucrainenilor au început de miercuri noaptea și erau intenese joi dimineață, spun patru oficiali din armata ucraineană sub condiția anonimatului.

Trupele implicate în contraofensivă dispun de armament NATO și instruire specifică unei armate NATO, spun aceste surse. 

Valeri Șerșen, un purtător de cuvânt al forțelor armate ucrainene din sud-estul Ucrainei, a confirmat că în regiunea Zaporojie este „mai multă activitate” decât în mod normal, însă nu poate spune că este vorba despre „ceva major”.

Forțele armate ucrainene „sunt încă în defensivă” a spus acesta, pentru Washington Post.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că „activități mici de contraofensivă” există, într-adevăr, dar la scală mică, în special în Velyka Novosilka, din regiunea Donețk, la est de Zaporojie.

Potrivit acestuia, rușii și-au sporit bombardamentele în regiune pentru că anticipează un posibil atac ucrainean.

Oficialii ucraineni au anunțat că nu vor face publică o decizie de începere a contraofensivei și nici nu vor da detalii despre aceasta.

Luptele se dau într-o regiune puternic fortificată de Rusia

The Washington Post a stat de vorbă și cu un membru al unei brigăzi care ia parte la contraofensiva din regiunea Zaporojie. Acesta a spus că se dau „lupte grele și neîncetate”, în condițiile în care această regiune a fost puternic fortificată de ruși.

„Este foarte dificil pe teren”, a spus acesta. „Artileria și aviația noastră funcționează, dar și ale rușilor funționează, de asemenea. Este dificil și pentru noi și pentru ei. Forțele armate avansează, dar nu atât de rapid pe cât ne doream”.

Contraofensiva a fost confirmată și de Igor Strelkov, un fost ofițer al serviciilor de securitate ale armatei ruse. Strelkov a jucat un rol cheie în anexarea Crimeii, în 2014 și apoi în conflictele din Donbas.

„Acum putem spune cu încredere că ofensiva Forțelor Armate Ucrainene a început în urmă cu 5 – 6 zile”, a scris acesta pe Telegram, unde a făcut o analiză a mișcărilor de trupe de pe front.

„După mai multe zile de luptă, se știe în mod indirect că au fost niște penetrări minore, dar nicio breșă majoră”, a declarat acesta.

Strelkov a adăugat că Rusia ar avea nevoie de cel puțin încă de militari pentru a putea lansa cu succes propria contraofensivă.

Apa a depășit 5,5 metri în unele zone inundate din Herson

ACTUALIZARE 14:30 Distrugerea barajului Kahovka a dus, potrivit Kievului, la inundarea a peste 600 de kilometri pătraţi în regiunea Herson, în sudul Ucrainei.

Potrivit guvernatorului Oleksandr Prokudin, „600 de kilometri pătraţi sunt inundaţi în regiunea Herson”, iar „32% se află pe malul drept” al fluviului Nipru controlat de ucraineni, în timp ce „68% sunt pe malul stâng”, ocupat de ruşi.

El spune că apele au crescut la un nivel mediu de 5,61 de metri. Potrivit serviciilor de urgenţă ale statului ucrainean, de persoane au fost evacuate, printre care 103 copii. Numeroase alte persoane s-au refugiat din zonă cu mijloace proprii.

Serviciile de urgenţă au precizat că, de partea ucraineană a fluviului, „20 de localităţi şi de case” au fost inundate. Inundaţiile au acoperit o parte din capitala regională Herson.

Puteți citi știrea completă AICI: 

Echipe de voluntari ucraineni salvează câinii și pisicile din ape

Pe rețelele sociale au început să apară imagini și clipuri video cu echipe de voluntari ucraineni care salvează din ape animale (câini, pisici, animale domestice etc.), în urma inundațiilor provocate de distrugerea barajului de la Nova Kahovka.

„Sunt sute de clipuri video de acest fel din regiunea Herson”, a declarat, într-o postare publicată pe Twitter, Anton Gherașcenko, consilier al ministrului ucrainean de Interne. „Situația în satele aflate pe malul vestic al râului Nipru, aflat sub control rusesc, este și mai dramatică, nivelul apelor e în creștere, iar oamenii și animalele nu primesc aproape niciun ajutor din partea autoritățile ruse”.

„Mii și mii de animale sunt rămase blocate în urma inundațiilor provocate de distrugerea de către ruși a barajului de la hidrocentrala de la Kahovka”, a spus și președintele Volodimir Zelenski.

Puteți citi știrea completă AICI:

Zelenski a vizitat zonele inundate din Herson

ACTUALIZARE 12: 35 Președintele Volodimir Zelenski a vizitat, joi, zonele inundate din Herson ca urmare a distrugerii barajului de la Nova Kahovka.

„Misiunea noastră este să protejăm vieți și să ajutăm oamenii cât de mult putem. Le mulțumesc salvatorilor și voluntarilor. Le mulțumesc tuturor celor implicați în acest efort”, a transmis președintele ucrainean într-un mesaj pe Facebook.

Zelenski a adăugat că ia în calcul acordarea de sprijin financiar pentru persoanele și afacerile afectate de inundații.

Între timp, Vladimir Leontiev, primarul numit de Moscova în orașul Nova Kahovka, a anunțat că cinci persoane au murit în urma inundațiilor. Trei decese fuseseră deja anunțate, însă au mai fost găsite încă două cadavre, a spus acesta.

Primele morți confirmate după inundațiile din Herson

Cel puțin trei oameni au murit în urma inundațiilor provocate de distrugerea barajului de la Nova Kahovka, a transmis primarul aflat în exil al localității Oleșkî, din regiunea Herson, potrivit Kiev Independent. Sunt primele decese raportate de la distrugerea parțială a barajului care a dus la inundarea a 30 de localități și a peste de hectare de terenuri agricole, însă există temeri că bilanțul este mult mai mare, în special în regiunea controlată de ruși a provinciei Herson.

„Când podul Antonovski a fost aruncat în aer, ocupanții au luat toate bărcile. Există informații că rușii nu îi lasă pe oameni să iasă din zonele inundate”, a spus oficialul ucrainean.

Potrivit președintelui Volodimir Zelenski, forțele ruse trag în salvatorii ucraineni care încearcă să ajungă la sinistrați.

„Când forțele noastre încearcă să ajungă la ei, sunt supuși tirurilor de armă de la distanță”, a spus Zelenski într-un interviu pentru publicația germană Bild, potrivit CNN.

„În momentul în care echipele noastre încearcă să-i salveze, se trage asupra lor. Vom putea evalua consecințele abia peste câteva zile, când apa se va mai retrage”, a adăugat președintele ucrainean.

„Oameni și animale au murit. De pe acoperișurile caselor indundate oamenii văd trupurile celor înecați cum plutesc. Se poate vedea asta pe partea cealaltă. Este foarte dificil să ajungi la oamenii din partea ocupată a regiuni Herson”, a mai spus Zelenski.

Ministerul Apărării din Ucraina a transmis că mii de animale s-au înecat în urma inundațiilor.

De asemenea, foarte mulți oameni au rămas blocați în case.

În imaginile furnizate de minister se poate vedea cum oamenilor blocați în case li se aruncă sticle cu apă din elicopter.

Potrivit ultimelor informații, în jur de de oameni au fost evacuați din zonele inundate, până acum. O evaluare a Departamentului de Stat din SUA arată că aproximativ de oameni vor trebui să fie evacuați.

” de locuitori sunt supuși unui risc imediat. Estimăm că vor trebui să fie relocați”, a transmis un oficial.

Zelenski spune că e șocat de lipsa de reacție a Crucii Roșii

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că este „șocat” de lipsa de reacție a organizațiilor internaționale precum Crucea Roșie sau ONU în cazul inundațiilor din Herson.

„Fiecare persoană care moare acolo reprezintă un verdict împotriva organizațiilor internaționale care au uitat să salveze vieți. Dacă nu există nicio organizație internațională în zona dezastrului acum, înseamnă că ele nu există, că sunt incapabile să funcționeze. Ucraina și guvernul nostru au făcut toate apelurile necesare”, a spus Zelenski, informează BBC.

Pericolul minelor care au fost luate de inundație

Crucea Roșie a avertizat că inundațiile provocate de distrugerea barajului de la Nova Kahovka au dislocat minele amplasate în regiune, iar acum acestea vor fi mult mai greu de localizat.

„Știam unde erau zonele periculoase”, a declarat Erik Tollefsen, șeful diviziei de deminare al Crucii Roșii, scrie BBC.

„Acum nu mai știm. Tot ce știm e că sunt undeva în aval”, a adăugat el.

Despre acest pericol a vorbit și Natalia Humeniuk, purtătoare de cuvânt a armatei ucrainene.

„Multe dintre minele anti-infanterie (în zonele controlate de ruși ) au fost dislocate și au devenit mine plutitoare. Reprezintă acum un mare pericol”, a spus ea.

AIEA trimite echipaje suplimentare la centrala nucleară din Zaporojie

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat că va trimite personal suplimentar la centrala nucleară din Zaporojie pentru a se asigura că există suficientă apă pentru răcirea celor 6 reactoare, după ce barajul de la Nova Kahovka, care asigura această apă, a fost distrus.

„Vom întări prezența AIEA în acest loc, vom înlocui echipa prezentă și vom aduce un grup mult mai numeros”, a anunțat agenția într-un comunicat.

„Posibilitatea ca principala sursă de alimentare cu apă să fie pierdută complică o situație care era oricum extrem de dificilă pentru securitatea nucleară”, a declarat directorul agenției Rafael Grossi.

AIEA a transmis că lucrează pentru a menține pline rezervoarele de apă pentru răcirea reactoarelor, în eventualitatea în care accesul la rezervorul Kahovka va fi pierdut.

Agenția a arătat că nivelul apelor a scăzut cu 2,8 metri de marți, dar rata de scădere a încetinit, în prezent, la nivelul a 5-7 centimetri pe oră, față de 11 centimetri pe oră, marți.

„Dacă nivelul scade sub 12,7 metri, atunci centrala nu va mai putea pompa apă în rezervoare”, a transmis agenția.

Ca soluții de rezervă, centrala dispune de un lac de răcire situat în apropiere.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191