Zeci de extremişti din Germania au ajuns pe linia frontului din Ucraina pentru a lupta alături de Rusia

Zeci de extremişti din Germania au ajuns pe linia frontului din Ucraina pentru a lupta alături de Rusia

Zeci de extremişti din Germania au călătorit în zone de război din Ucraina de la începutul invaziei ruse în ţară, a anunţat Ministerul de Interne german ca răspuns la o informaţie oferită de ziarul Die Welt.

INREGISTRARE AUDIO HALUCINANTĂ! Patronul firmei de casă a primarului Sandu Tudor (Păuleşti) înjură ca la uşa cortului un reporter: „Să-mi bag …. în mă-ta şi în copiii tăi. Să vă dau la m…. la toată familia!”

Articolul, care urmează să apară în ediţia de duminică a ziarului german, citează ministerul spunând că serviciile de securitate au înregistrat plecarea a 61 de persoane care „au legătură cu extremismul sau cu criminalitatea motivată politic”, relatează dpa, citată de Agerpres.

Virgiliu Nanu: Prahova trebuie să fie în top 5 județe ale țării, aşa cum a fost odată!

În cazul a 39 de persoane, au existat informaţii concrete că au părăsit ţara „cu intenţia de a participa la ostilităţi”. Dintre aceştia, 27 erau pro-ruşi şi 12 pro-ucraineni.

Volo îşi întăreşte legăturile cu ploieştenii, în cursa pentru primărie. Discuții constructive cu locuitorii din Malu Roşu si Mihai Eminescu

În cazul celor mai mulţi din acest grup, atât extremişti de dreapta, cât şi extremişti de stânga, autorităţile au avut informaţii concrete că au luat parte la ostilităţi, însă majoritatea dintre ei sunt consideraţi ca aparţinând fenomenului „luptătorului străin”.

În principiu, participarea la operaţiunile de luptă din Ucraina nu este pedepsită, a declarat pentru ziar o purtătoare de cuvânt a Ministerului german al Justiţiei.

Acest lucru se aplică „atâta timp cât ei nu acţionează ca mercenari, ci ca membri ai forţelor armate regulate sau ai corpurilor de voluntari echivalente şi miliţiilor”. Cu toate acestea, acest lucru nu îi protejează de eventuale investigaţii privind posibile crime de război.

Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0726.080.191