Recomandări video

Loading videos...

Mihai Viteazul, readus la loc de cinste la Râșnov de SMV Ploiești, în Anul Întregitorului – 425 de ani de la Unirea din 1600

Mihai Viteazul, readus la loc de cinste la Râșnov de SMV Ploiești, în Anul Întregitorului – 425 de ani de la Unirea din 1600

Într-o zi ploioasă de mai, promisiunea făcută pe 10 aprilie 2025 de președintele Societății Cultural-Istorice „Mihai Viteazul” Ploiești, Mircea Cosma, a fost împlinită cu demnitate și emoție: efigia din bronz a Voievodului Mihai Viteazul a fost repusă pe monumentul eroilor neamului din curtea Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Râșnov, județul Brașov.

Virgil Nanu s-a întâlnit cu ministrul Dezvoltării pentru finanțarea Centurii Păulești. Proiectul, tot mai aproape de realizare

Acest gest face parte din amplul program național „Mihai Viteazul – 425”, dedicat comemorării a 425 de ani de la actul istoric al Unirii celor trei țări românești sub sceptrul marelui Întregitor.

Carmen Băjenaru, profesor de istorie și consilier local, numită inspector școlar general adjunct al ISJ Prahova

Efigia fusese smulsă și furată de pe monumentul ridicat în 1928, lăsând în urmă o pată de durere și nedreptate. „Mâini netrebnice, fiule, au furat medalionul cu Mihai Viteazul”, i-a mărturisit preotul bisericii, lui Mircea Cosma. Răspunsul a fost unul hotărât: „O să-l repunem într-o zi din acest an. Este anul Întregitorului, martir și erou național!”

Virgil Nanu cere repornirea rafinăriei Lukoil Petrotel din Ploiești: „În joc sunt locurile de muncă și veniturile a 3.000 de angajați”

Astfel, în ajunul praznicului Înălțării Domnului, efigia recondiționată a fost reamplasată în prezența localnicilor, enoriașilor și turiștilor, fiind redată memoriei colective figura celui mai mare conducător de oaste și țară al românilor din Evul Mediu. Cu acest prilej, SMV Ploiești a donat și 200 de exemplare ale revistei „Mihai Viteazul – 425”, oferind context și profunzime istorică acestui act de restituire morală și identitară.

Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Râșnov este ea însăși un simbol al rezistenței și continuității ortodoxe. Construită de români ortodocși „schismatici”, cum erau numiți în documentele papale ale secolului al XII-lea, biserica a fost rezidită în mai multe rânduri de membrii marii dinastii a Basarabilor: Radu I, Dan I și alți domnitori. În jurul anilor 1600, Mihai Viteazul însuși a poposit aici și a făcut danii pentru susținerea lăcașului de cult. Biserica a supraviețuit, în ciuda incendiilor, jafurilor și vicisitudinilor, datorită credinței neclintite a comunității locale.

Programul „Mihai Viteazul – 425” al SMV Ploiești continuă: în zilele următoare, la Râmnicu Sărat, pe locul fostei tabere a oștirii Țării Românești condusă de Nicolae Pătrașcu, fiul Întregitorului, va fi montată o nouă efigie jubiliară.

Mircea Cosma, fidel misiunii de a restitui poporului român simbolurile și reperele sale fundamentale, duce mai departe Planul Dacic conceput de Mihai Viteazul la Ploiești în toamna lui 1598 – un plan de unitate, rezistență și memorie istorică. România de azi îi datorează identitatea și forța celor ce „ne-au dat nume și țară”.

Video PHonline.ro

Loading...
Ai o informație care poate deveni ştire?
Scrie-ne pe WhatsApp sau Telegram: 0734.908.468